CNAB începe înlocuirea benzilor de bagaje din zona de sosiri

S.B.
Miscellanea / 12 septembrie 2022

CNAB începe înlocuirea benzilor de bagaje din zona de sosiri

CN Aeroporturi Bucureşti S.A. (CNAB) anunţă că, de luni, încep lucrările de modernizare ale echipamentelor de procesare a bagajelor de cală pe fluxul de sosiri, informează news.ro.

Se va lucra la patru dintre cele şase benzi, iar investiţia totală se va ridica la peste 3,2 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de CNAB, vor fi înlocuite, în prima fază, patru dintre cele 6 benzi de bagaje şi echipamentele aferente de pe fluxul de sosiri internaţionale.

"Lucrările se vor derula etapizat şi vor dura cinci luni şi jumătate. Primele benzi de bagaje înlocuite vor fi benzile 3 (etaj 1) şi 4 (parter) ulterior urmând să fie înlocuite, pe rând, şi celelalte două (1 şi 2, ambele la etaj).", a precizat compania.

Sursa citată a explicat că aceste lucrări vor conduce la o reducere temporară a capacităţii de procesare - de la 6 la 5 benzi de bagaje, şi chiar la 4 benzi în anumite perioade de timp, motiv pentru care lucrările au fost programate pentru perioada de extra-sezon.

"În final, după o investiţie de 3.2 milioane euro, se va obţine o capacitate suplimentară de 20% şi o reducere substanţială a timpului de aşteptare la sosirea bagajelor. Precizăm că trei dintre aceste benzi sunt în funcţiune de la deschiderea aerogării Sosiri (2003)", a mai precizat CNAB.

Compania anunţă că, în aceste condiţii, este de aşteptat să se producă, temporar, aglomerări la procesarea bagajelor pe fluxul de sosiri, aglomerări care pot conduce la creşterea timpului de aşteptare pentru pasagerii care îşi recuperează bagajele de cală.

"CNAB, împreună cu agenţii de handling, a stabilit măsurile necesare pentru ca eventualul disconfort resimţit de pasageri să fie minimizat, aceasta însemnând în primul rând ca timpul de aşteptare la recuperarea bagajelor de cală să nu crească. Totodată, CNAB va lua, împreună cu antreprenorul, toate măsurile posibile pentru ca perioadele de nefuncţionare pentru benzile care se înlocuiesc să fie minimizate iar la finalul lucrărilor, estimat pentru jumătatea lunii februarie 2023, pasagerii să beneficieze de un sistem modern, silenţios şi cu o capacitate sporită, implicit de scurtarea timpului de aşteptare", se mai arată în comunicat.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb