CNADNR: Compania va pune la dispoziţia DNA orice documente releveante pentru verificarea aspectelor sesizate de ANI

Alexandru Costea
Companii / 27 ianuarie 2015

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va pune la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) orice documente relevante, în scopul verificării aspectelor sesizate de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), potrivit cărora s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către Teodorescu Theodor Răzvan Emil, fost şef al Direcţiei Achiziţii cu Finanţare de la Bugetul de Stat din CNADNR.

Potrivit unui comunicat remis azi redacţiei, CNADNR va solicita un punct de vedere Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) pentru a clarifica situaţia juridică a contractului încheiat de companie cu Asocierea Aduna Servimob & Teo Trans Consulting şi va identifica modalităţile legale de încetare a contractului.

"CNADNR va instrui DRDP Bucureşti în vederea sistării oricărei comenzi pentru realizarea de marcaje rutiere către asocierea respectivă", arată compania.

ANI a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală, precum şi săvârşirea infracţiunii asimilate infracţiunilor de corupţie de către Emil Răzvan Teodor Teodorescu, fost director al Direcţiei Achiziţii Finanţare de la Buget din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA în perioada 8 aprilie - 21 octombrie 2013.

Potrivit unui comunicat al ANI, în exercitarea funcţiei de director, Teodorescu a semnat o serie de documente privind acordul-cadru având ca obiect "Lucrări de marcaje rutiere pe reţeaua de autostrăzi şi drumuri naţionale din administrare, Lot 1-DRDP Bucureşti", încheiat între CNADNR SA prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, în calitate de promitent-achizitor, şi Asocierea SC Aduna Servimob SRL & Teo Trans Consulting SRL, în condiţiile în care fratele acestuia deţine funcţia de administrator asociat al Teo Trans Consulting SRL.

Conform acordului, pentru lucrările executate, plăţile datorate Asocierii sunt cele declarate în propunerea financiară a acestuia, respectiv 27.072.864 lei (aproximativ 6.117.470 euro), la care se adaugă TVA reprezentând 6.497.487 lei (aproximativ 1.468.192 euro).

ANI susţine că Teodorescu a încălcat dispoziţiile art. 301 din Codul Penal al României, potrivit cărora "Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică".

De asemenea, întrucât Teodorescu a folosit în scop personal informaţiile deţinute în virtutea prerogativelor funcţiei, au rezultat şi indicii privind săvârşirea infracţiunii asimilate infracţiunilor de corupţie, prevăzute de art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000, potrivit cărora "Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii".

ANI a sesizat DNA în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Emil Răzvan Teodor Teodorescu a infracţiunii de conflict de interese şi a infracţiunii asimilate infracţiunilor de corupţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb