CNBC: Bursele europene au închis luni în creştere

A.F.
Internaţional / 12 noiembrie

CNBC: Bursele europene au închis luni în creştere

Acţiunile europene au închis luni în teritoriu pozitiv, începând o săptămână în care sunt programate o multitudine de date economice, în contextul în care investitorii evaluează impactul preşedinţiei Trump asupra pieţelor financiare, transmite CNBC.

Indicele pan-european Stoxx 600 a încheiat ziua în creştere cu 1,1%, majoritatea sectoarelor şi principalelor burse fiind în teritoriu pozitiv. Sectorul construcţiilor şi al materialelor a avut cele mai mari câştiguri, terminând ziua cu o creştere de aproape 2%.

Indicele de referinţă a înregistrat vineri a treia pierdere săptămânală consecutivă, în timp ce participanţii la piaţă au evaluat probabilitatea introducerii unor tarife universale de către Donald Trump.

Indicele german DAX a avansat luni cu 1,21%, FTSE 100, al bursei din Londra, a crescut cu 0,65%, iar indicele francez CAC 40 a urcat cu 1,20%. Indicele Italian FTSE MIB a crescut cu 1,56%.

În această săptămână, investitorii vor analiza o serie de noi date economice, inclusiv inflaţia în Germania şi SUA, precum şi PIB-ul din Marea Britanie.

Pieţele americane au evoluat, de asemenea, în urcare, luni, după o săptămână cu creştere puternică, iar indicii Dow şi S&P 500 au încheiat vineri cea mai bună săptămână din ultimul an. Acţiunile americane au beneficiat şi de reducerea recentă a dobânzii de politică monetară de către Rezerva Federală, cu un sfert de punct procentual.

Pe de altă parte, pieţele Asia-Pacific au scăzut luni, după ce noile măsuri de stimulare economică din China au dezamăgit investitorii, iar inflaţia din luna octombrie a fost mai scăzută decât se aştepta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb