CNSM, informat despre posibilul impact asupra sistemului financiar al actelor normative ce suspendă plata ratelor

M.A.
Bănci-Asigurări / 11 mai 2020

CNSM, informat despre posibilul impact asupra sistemului financiar al actelor normative ce suspendă plata ratelor

Posibilul impact asupra sistemului financiar generat de actele normative care suspendă plata ratelor a fost unul dintre subiectele discutate la şedinţa de vineri a Consiliul general al Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM) care s-a desfăşurat, prin procedură scrisă, prima dată în acest an.

Potrivit unui comunicat al CNSM, în cadrul şedinţei au fost analizate aspecte care vizează politica macroprudenţială şi riscul sistemic, respectiv: analiza periodică de recalibrare a amortizorului anticiclic de capital, proiectul Raportului anual al Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială aferent anului 2019 şi amânarea cu un an a planului de implementare a IFRS de către IFN.

De asemenea, Consiliul general al CNSM a fost informat cu privire la modul de implementare de către destinatari a recomandărilor emise de Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială în perioada decembrie 2018 - decembrie 2019, precum şi a celor emise în perioada anterioară, care nu au fost finalizate sau care au termen permanent pentru implementare, posibilul impact asupra sistemului financiar generat de actele normative care suspendă plata ratelor şi analiza preliminară legată de capacitatea sectorului bancar de a gestiona evoluţii nefavorabile de intensitate mai ridicată.

"În urma dezbaterilor, au fost aprobate, cu unanimitate de voturi, următoarele măsuri de politică macroprudenţială:

1.Recomandarea CNSM nr. R/1/2020 privind amortizorul anticiclic de capital - Având în vedere raţiunea de a fi a amortizorului anticiclic de capital, respectiv de a contracara prociclicitate din sistemul financiar, în contextul actual al crizei COVID-19, o astfel de cerinţă de capital suplimentară nu este oportună. Totodată, ţinând cont că îndatorarea totală continuă să se menţină sub pragul de semnal, nefiind astfel necesară stabilirea unui nivel al ratei amortizorului anticiclic mai mare de 0 (zero) la sută, se recomandă ca Banca Naţională a României să menţină rata amortizorului anticiclic de capital la nivelul de 0 la sută.

2.Recomandarea CNSM nr. R/2/2020 privind modificarea Strategiei de implementare a Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) de către instituţiile financiare nebancare ca bază a contabilităţii şi pentru întocmirea situaţiilor financiare individuale - În contextul crizei generate de pandemia COVID-19, cu scopul de a sprijini instituţiile financiare nebancare în utilizarea resurselor existente pentru buna desfăşurare a activităţilor operaţionale, este amânat cu un an planul de implementare a IFRS de către aceste entităţi.", se arată într -un comunicat remis Redacţiei noastre.

Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială a fost înfiinţat în baza Legii nr.12/2017 privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional, asigurându-se astfel implementarea Recomandării Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS) nr. 3/2011 privind mandatul macroprudenţial al autorităţilor naţionale. Din cadrul CNSM fac parte reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, ai Autorităţii de Supraveghere Financiară şi ai Guvernului. Misiunea CNSM este de a asigura coordonarea în domeniul supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar naţional, prin stabilirea politicii macroprudenţiale şi a instrumentelor adecvate pentru punerea în aplicare a acesteia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb