Coaliţia "Unitatea de sânge" a lansat documentul de poziţie privind transfuziile de sânge

V.G.
Miscellanea / 19 septembrie 2022

Coaliţia "Unitatea de sânge" a lansat documentul de poziţie privind transfuziile de sânge

Lansarea documentului de poziţie face parte din iniţiativa coaliţiei Unitatea de sânge, demers ce militează pentru îmbunătăţirea vieţii pacientului cronic transfuzabil, ca parte a iniţiativei europene "Blood and Beyond"

Societatea Română de Hematologie (SRH), alături de Societatea Naţională de Transfuzie Sanguină din România (SNTSR), Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină Bucureşti (INTS), Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) şi Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), cu sprijinul Bristol Myers Squibb, membrii fondatori ai coaliţiei Unitatea de sânge, au lansat astăzi, cu susţinerea autorităţilor din România, un document de poziţie privind transfuziile de sânge, arată un comunicat de presă transmis astăzi redacţiei.

Potrivit sursei citate, scopul documentului vizează optimizarea activităţii în domeniul transfuziei sanguine din România şi subliniază importanţa acordării unei atenţii deosebite faţă de sânge ca "rezervă naţională", cu respect atât pentru donatori, cât şi pentru pacienţi.

Rezerva de sânge este o problemă presantă a sistemului de sănătate, cu implicaţii directe asupra pacienţilor români. Creşterea gradului de conştientizare a populaţiei donatoare, dar şi îmbunătăţirea infrastructurii de colectare a sângelui reprezintă măsuri necesare ce trebuie implementate cu prioritate. În acest context, documentul de poziţie lansat de către Unitatea de sânge (www.unitateadesange.ro) subliniază importanţa actualizărilor semnificative, atât în ceea ce priveşte nivelul de informare şi infrastructură, cât şi în ceea ce priveşte educarea personalului medical şi disponibilitatea acestuia în beneficiul pacientului cronic transfuzabil.

Îmbunătăţiri însemnate pot fi obţinute prin regândirea sistemului logistic (prin digitalizare aprofundată şi utilizare a registrelor naţionale), dar şi prin armonizarea şi îmbunătăţirea cadrului legislativ naţional, prin raportare la reţelele de transfuzii de sânge de la nivelul Uniunii Europene. Totodată, cele mai recente tehnologii ştiinţifice şi inovaţii trebuie respectate în analiza eficienţei modelului actual. Crearea unei discipline medicale specializate pentru transfuzii şi investigarea tratamentelor alternative pot avea avantaje semnificative, atât în ceea ce priveşte creşterea calităţii vieţii pacienţilor, cât şi în reducerea presiunii din cadrul sistemului de transfuzii de sânge.

"Iniţierea acestei coaliţii contribuie la identificarea unor soluţii în beneficiul inovaţiei şi dezvoltării în domeniul medical, iar disponibilitatea părţilor interesate pentru sprijinirea acestei alianţe reprezintă un motor fundamental pentru transformarea şi îmbunătăţirea concretă a sănătăţii în România, având un potenţial şi o valoare reală în viaţa pacienţilor. Subliniez nevoia existenţei resursei umane cu înaltă expertiză - înfiinţarea unei specialităţi medicale care să gestioneze medicina transfuzională şi terapiile celulare. Sunt domenii medicale în plină dezvoltare care necesită personal supraspecializat.", afirmă Prof. Dr. Daniel Coriu, Preşedintele Societăţii Române de Hematologie.

Lansarea documentului de poziţie de către coaliţia Unitatea de sânge are la bază raportul "Blood and Beyond", ce abordează situaţia actuală la nivelul Uniunii Europene privind deficienţele din sistemul transfuzional şi măsurile fezabile pentru optimizarea acestuia. În cadrul acestui raport au fost identificate mai multe direcţii prioritare de acţiune, precum reducerea impactului dependenţei de transfuzii de sânge asupra calităţii vieţii atât a pacienţilor, cât şi a familiei, cu îmbunătăţirea acesteia, prin reducerea riscului transfuzional, asigurarea auto-suficienţei prin managementul eficient al recoltării/stocului şi utilizării ST/CS (sânge total/componente sanguine).

"În cadrul Societăţii Naţionale de Transfuzie Sanguină avem angajamentul de a contribui activ la îmbunătăţirea activităţilor hematologice transfuzionale şi ne bucurăm să ne unim cu asemenea instituţii medicale de renume în atingerea acestui deziderat.", spune Dr. Florentina Vlădăreanu, Preşedintele Societăţii Naţionale de Transfuzie Sanguină.

"Sperăm că alianţa Unitatea de sânge, prin demersurile şi acţiunile sale, să contribuie la întărirea colaborării reprezentanţilor utilizatorilor (spitalele) cu Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină "Prof. Dr. C. T. Nicolau" şi centrele de transfuzie sanguină. Doar împreună - reţeaua de transfuzie şi utilizatorii - vom reuşi să îmbunătăţim accesul pacienţilor la tratamentul transfuzional.", a declarat Tania Mihalcia, Director General al Institutului Naţional de Transfuzie Sanguină (INTS).

Misiunea coaliţiei Unitatea de sânge a apărut din nevoia de a susţine, de a promova donarea de ST/CS (sânge total/componente sanguine) şi de a oferi suport terapeutic constant pacienţilor în îmbunătăţirea calităţii vieţii, de a crea o Românie în care se asigură o calitate superioară a vieţii pacientului beneficiar al terapiei transfuzionale şi siguranţa donatorului de sânge. De asemenea, coaliţia îşi propune să ofere un suport responsabil în domeniul transfuzional prin efortul comun al tuturor părţilor implicate.

"Ca reprezentant al pacienţilor cronici, consider că o astfel de coaliţie, sprijinită de asociaţiile de pacienţi şi susţinută prin mecanismele sistemului, va juca un rol extrem de important în identificarea şi trasarea politicilor de sănătate.", a declarat Radu Gănescu, Preşedinte al Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România.

"Viaţa pacienţilor depinde de angrenarea tuturor forţelor din societate şi de o mai bună aliniere a serviciilor, tehnologiilor şi politicilor medicale la nivelul celor mai noi şi inovatoare practici din domeniu, iar această iniţiativă care vine în sprijinul pacienţilor dă dovadă de multă solidaritate faţă de fiecare unitate de sânge.", declară Cezar Irimia, Preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România.

Mai mult decât atât, coaliţia Unitatea de sânge îşi propune să iniţieze o serie de întâlniri prin implicarea experţilor, cercetătorilor şi specialiştilor din domeniul medical, precum a autorităţilor pentru identificarea şi implementarea celor mai importante acţiuni menite să îmbunătăţească activităţile specifice domeniului transfuzional din România, cu sprijinul Bristol Myers Squibb.

Transfuzia de sânge este o procedură medicală esenţială de care beneficiază un panel larg de specialităţi medicale din Uniunea Europeană, milioane de cetăţeni ai UE urmând terapia transfuzională (cu sânge şi componente din sânge). În anul 2019, 28 de ţări din UE şi din Zona Economică Europeană, au raportat un număr de 22,9 milioane de unităţi de sânge sau componente sanguine recoltate. Studiile arată că în jur de 2% din unităţile de sânge colectate anual nu sunt utilizate terapeutic, reprezentând aproximativ jumătate de milion de unităţi de sânge "pierdute". În acest context, misiunea coaliţiei Unitatea de sânge este aceea de a eficientiza activităţile specifice terapiei transfuzionale "de la venă la venă" cu respectarea standardelor de calitate, asigurarea auto-suficienţei şi utilizării raţionale a ST/CS (sânge total/componente sanguine), prin politici optimizate şi printr-un management eficient, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb