"Coca-Cola" România a avut un profit de peste 22 milioane lei, anul trecut

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Media-Advertising / 9 mai 2007

Coca-Cola România a înregistrat anul trecut un profit brut de 22,26 milioane lei, aproximativ egal cu cel pe care compania l-a obţinut în 2005, în valoare de 21,96 milioane lei, potrivit informaţiilor publicate de companie în Monitorul Oficial, citate de NewsIn.

Cifra de afaceri înregistrată anul precedent de Coca-Cola Româ­nia a fost de 53,3 milioane lei în creştere cu peste 16% faţă de 2005, când compania a raportat afaceri de 45,79 milioane lei, potrivit datelor furnizate de companie. Coca-Cola România a avut anul trecut aproximativ 30 de angajaţi.

În România, Coca Cola este prezentă pe piaţa băuturilor non-alcoolice prin intermediul companiilor Coca-Cola Romania şi Coca-Cola HBC România. În perioada 2002-2006, Coca-Cola HBC România a investit 136 milioane euro în modernizarea companiei. Acest program de investiţii a dus la instalarea a două linii noi de îmbuteliere în fabricile deţinute în Ploieşti şi Vatra Dornei şi la extinderea cu 30% a capacităţii de depozitare a celor două fabrici. Linia din Ploieşti are o capacitate de îmbuteliere de 63.000 litri pe oră, iar cea din Vatra Dornei îmbuteliază 50.000 litri pe oră, potrivit reprezentanţilor companiei.

De asemenea, compania Coca-Cola HBC România a derulat anul trecut programe de investiţii care au vizat pe de o parte infrastructura şi logistica (fabrici şi sisteme de distribuţie la standarde internaţionale) şi în egală măsură, calitatatea produselor, satisfacerea cerinţelor pieţei locale prin lansarea de noi produse şi programe de marketing şi nu în ultimul rând, angajaţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb