Hidrologii au emis, astăzi, o avertizare cod galben şi cod portocaliu de inundaţii pe Dumăre, urmând a fi afectate judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Constanţa şi Tulcea, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, dat publicităţii.
Potrivit documentului, cod galben este valabil până în 30 aprilie, la ora 16.00, pe tot sectorul românesc al Dunării, aval de S.H.E.N. Porţile de Fier, în judeţele: Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Constanţa şi Tulcea.
Totodată, începând de astăzi şi până în 20 aprilie, la ora 16.00, este instituită avertizarea de cod portocaliu pe Dunăre, pe sectoarele: aval Gruia - Olteniţa (judeţele: Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Călăraşi), Cernavodă - Galaţi şi ȋn Delta Dunării - judeţele: Constanţa, Brăila, Ialomiţa, Tulcea şi Galaţi.
Potrivit sursei citate, "sectorul Dunării aval Gruia este apărat împotriva inundaţiilor prin lucrări de îndiguire".
Comunicatul mai precizează că nu se prognozează posibilitatea apariţiei unor probleme deosebite ca urmare a propagării viiturilor pe sectorul românesc al Dunării, dar "este necesară o monitorizare atentă a evoluţiei situaţiei hidrometeorologice şi respectiv a comportării lucrărilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor".