Autorităţile de protecţie civilă din Guatemala au declanşat marţi codul portocaliu de alertă ca urmare a reluării activităţii de erupţie a vulcanului Fuego, din sud-estul ţării, relatează AFP.
Vulcanul Fuego, cu o înălţime de 3.763 de metri şi situat la circa 50 de km distanţă de capitală, a intrat luni într-o nouă fază de erupţie, iar activitatea s-a intensificat marţi, a explicat jurnaliştilor David de Leon, purtătorul de cuvânt al Coordonării naţionale de luptă împotriva catastrofelor naturale (Conred).
Vulcanul a aruncat în aer coloane de cenuşă la o înălţime de peste 1.200 de metri deasupra craterului, a provocat scurgeri de lavă şi cutremure de mică intensitate, precizează Conred.
Angajaţii hotelului din localitatea Alotenango, învecinată vulcanului, au fost evacuaţi, informează purtătorul de cuvânt al Coordonării naţionale de luptă împotriva catastrofelor naturale.
Institutul de vulcanologie (Insivumeh) a recomandat autorităţilor de protecţie civilă să dubleze măsurile de supraveghere, iar Direcţiei generale a aviaţiei civile să adopte măsuri de precauţie privind traficul aerian, informează AFP.
În februarie, vulcanul Fuego a intrat în erupţie proiectând un nor dens şi negru de cenuşă care a determinat închiderea aeroportului din capitală.