Colecţionari şi Colecţionari

Subţire dar vânjos, cu o mustaţă mucalit-distinsă, alură de muşchetar, cu nobleţe în umblet şi autoritate în voce, la cei 87 de ani împliniţi ieri, pare având cu două decenii mai puţini. A avut mai multe pasiuni şi preocupări, care ar umple mai multe vieţi, mai ales că pe fiecare a tratat-o cu mare seriozitate. Vasile Parizescu s-a născut în ziua Regelui şi a Armatei române, pe care a slujit-o cu toate actele timp de o viaţă, acum fiindu-i general. Citeşte enorm şi scrie zilnic de când se ştie, pictează cu meşteşug şi colecţionează cu pasiune. Lumea minunată în care trăieşte şi-a clădit-o strop cu strop, îm-preună cu regretata sa soţie, alături de copii, prieteni, mari artişti şi colecţionari, dar, mai ales, înconjurat de colecţia sa de obiecte frumoase, de cultură, cu istorie şi valoare. La viaţa sa, a trăit multe, a văzut şi a realizat multe. În ultimul timp, alături de colecţionari şi Societatea lor, ne face cadou expoziţii cu teme deosebite, şi, pe cont propriu, ne face părtaşi la gândurile, faptele şi amintirile sale.

Primul dintre albumele de mărturisiri realizat şi semnat Vasile Parizes-cu s-a numit simplu şi astral, "Viaţa ca o pasiune", şi în el autorul a pus multe dileme şi dezbateri interesante, alături de amintiri, mereu amin-tiri. Cu o rigoare de om care a pus în mişcare şi funcţionare armate întregi, aduce în discuţie aspecte din lumea şi istoria artei şi tot cu maximă seriozitate le urmăreşte până la soluţionare. Şi, mai ales, sunt invocaţi oameni, - ce oameni! - colecţionari de excepţie, oameni de mare anvergură în meseria şi harul lor, în viaţa cărora pasiunea pentru artă ocupă un spaţiu cât un rai. Era în 2008. Acum, în 2012, când a apărut al doilea album "Viaţa ca o pasiune", dar cu subtitlul, sau cu continuarea titlului, "Colecţionarii", îi vedem mai bine pe oamenii din primul album de viaţă pentru pasiunea artei. Acest al doilea album de mărturisiri Vasile Parizescu este dedicat explicit colecţionarilor de artă români, dar cu exemple şi comparaţii din lumea largă, cu cazuri de metamorfozare în muzee. Am fost onorat, cu câţiva ani în urmă, să fiu solicitat chiar de către autorul studiului şi preşedintele Colecţionarilor, să contribui cu informaţii despre umila-mi persoană şi uriaşa-mi pasiune pentru arta plastică, în perspectiva apariţiei în acest Gotha al colecţionarilor români. Şi am fost mâhnit când am aflat că momentul aşteptat de noi şi pregătit de Vasile Parizescu a fost scurtcircuitat de un aşa-zis dicţionar al colecţionarilor, o broşurică parazită menită să fure startul, ba chiar şi finişul, terminându-se înainte de a începe. Preşedintele Colecţionarilor şi-a continuat imperturbabil efortul de a contura şi a pune sub tipar albumul pe care l-a visat. Polemist de fineţuri, nu îi iartă pe păcătoşi, nu uită nimic şi marchează totul cu fierul încins al cuvintelor.

În "Viaţa ca o pasiune - Colecţionarii", apărută în acest an, îl regăsim şi îl recunoaştem pe Vasile Parizes-cu, acelaşi, dar mai înalt şi mai puternic, mai exact şi mai profund, având deja experienţa unui prim volum analitic şi atât de personal. Cu acest al doilea tom reuşeşte cel mai bun studiu realizat la noi şi dedicat colecţionării artei şi celor care practică această frumoasă nebunie. Deşi este o carte de dimensiuni însemnate, cu greutatea fizică respectivă şi corespunzătoare, greu o laşi din mână. Colecţiile şi, mai ales, colecţionarii se înşiruie cuminţi, în ordine alfabetică, în cea mai serioasă şi sinceră etalare a lor în lume, totul învăluit în conotaţiile şi observaţiile personale. Ilustraţia bogată nu se lipeşte la pagina cu colecţia/colecţionarul în discuţie, dar urmează şi ea logica alfabetică. Analiza făcută de Vasile Parizescu este cea mai potrivită. Deşi a tratat un volum însemnat de informaţii, autorul reuşeşte să pună totul în forme cât mai personale, fără şabloane, cu multă introspecţie psihologică de-a dreptul. Poate că se regăseşte în mulţi dintre aceştia, în căutările lor, în zbaterile şi îndoielile unora, dar cu siguranţă se regăseşte şi se contopeşte cu ei toţi în pasiunea pentru artă.

Sunt copleşit de prezenţa în impozantul studiul despre colecţionari realizat de Colecţionarul, a nu se rata majuscula, Vasile Parizescu. În plus, sunt încântat de aprecierea strădaniilor mele. E clar, din cele scrise, că generalul-pictor-colecţionar-scriitor m-a "citit", m-a înţeles şi m-a des-luşit foarte bine. Cuvântul său îmi este o onoare şi o încurajare, dar şi o invitaţie la introspecţie. "Îmi exprim părerea că fiecare colecţie de artă reflectă gândurile, sentimentele şi pregătirea celui care o realizează. Ea este personală şi personalizată. În consecinţă, nu există colecţii "otova", colecţii asemănătoare sau impersonale, ci numai colecţii ce reflectă individul, cu felul lui de a fi. Diferenţa între colecţii o fac pregătirea iubitorului de artă în acest domeniu şi, în special, baza materială de la care se porneşte", scrie autorul la capitolaşul care sunt în cartea sa.

Definiţia exactă a colecţionarului este greu de dat cum, de altfel, toate definiţiile sunt deficitare. Nu trebuie condamnaţi nici cei care insistă asupra acestei calităţi, nici cei care o res-ping. Importantă este autodefinirea, mai ales că această calitate, de colecţionar, este strict dependentă de vremuri. Erau colecţionari marii regi şi principi şi duci care îşi aduceau la curte opere de artă, dar şi pe creatorii lor? Care este numărul critic de obiecte de la care se poate vorbi de o colecţie? Nu scoatem nici un cuvânt despre valoare, pentru că se pune problema evaluării. Or, colecţiile şi colecţionarii se definesc prin alt fel de valori, incomensurabile, nefungibile. De ce nu ar fi colecţie o adunare de doar câteva piese, privite ca lumina ochilor de către adunătorul-colecţionar? În acelaşi timp, proprietarii unor multe şi minunate opere de artă refuză sistematic titlul de colecţionar de artă, dintr-o gamă largă de considerente, printre care şi raportarea la cazurile celebre de colecţionari. Oricum, altfel stă discuţia în zilele noastre, ajungi să te întrebi dacă mai sunt posibile colecţiile şi se mai pot naşte colecţionarii. Cu saci de bani poţi face colecţii instant. Desigur, dacă ai inteligenţa de a apela la specialişti şi norocul de a găsi pe unii adevăraţi şi corecţi. Oferta acum este mult mai mare, se creează mult, şi mai mult se produce, de fapt, simezele gem şi de multe ori urlă. Toate criteriile sunt anapoda, vechii colecţionari s-ar întoarce în mormânt, arta a devenit o afacere înainte de orice, avem politică şi pronografie şi mai puţină măiestrie. Colecţionarul de artă poate fi şi cel sărac lipit şi neştiut, dar care colecţionează imagini şi sentimente de peste tot pe unde vede artă. În schimb, poţi aduna tot ce este mai apreciat şi scump în lume, cu maximum de mediatizare, dar fără pasiune nu poţi fi colecţionar. Iar pasiunea colecţionarului e nesfârşită, mai ales în satisfacţii.