Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a evidenţiat astăzi, la întrevederea avută cu directorul general al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, Francis Gurry, interesul României pentru găzduirea unui birou extern sub-regional al OMPI la Bucureşti, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) remis redacţiei.
"În contextul discutării relaţiilor de cooperare dintre România şi OMPI, ministrul Afacerilor Externe a evidenţiat interesul României pentru găzduirea unui birou extern sub-regional al OMPI la Bucureşti, proiect cu duble valenţe, politice şi economice, şi a pledat pentru consolidarea segmentului românesc în cadrul personalului Organizaţiei", conform sursei citate.
De asemenea, MAE transmite că, în cadrul întrevederii au fost abordate subiecte legate de rolul, importanţa şi provocările la adresa Organizaţiei, în contextul dinamicii globale actuale, caracterizate prin competiţie acerbă la nivelul statelor şi al actorilor privaţi, inclusiv din perspectiva creării şi valorificării produselor de proprietate intelectuală.
De asemenea, a fost subliniat rolul întreprinderilor mici şi mijlocii în planul creşterii economice, graţie capacităţii inovatoare a acestora, în special în domeniul ştiinţelor vieţii.
Organizaţia Mondială pentru Proprietate Intelectuală reprezintă una dintre agenţiile specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. Francis Gurry a fost reales în funcţia de director general OMPI în 2014, pentru al doilea mandat (2014 - 2020).