Combaterea infectării cu noul coronavirus duce şi la situaţii mai puţin plăcute, în care intimitatea unor informaţii personale este încălcată. Uber Technologies a lansat un serviciu care oferă autorităţilor publice acces la date referitoare la şoferii şi clienţii acestora care au intrat în contact cu o persoană infectată cu noul coronavirus.
Serviciul, oferit gratuit vine la scurt timp după o campanie publicitară care scoate în evidenţă politica "No Mask, No Ride" (Nu ai mască, nu călătoreşti). Serviciul, care se adreseză oficialilor guvernamentali din sectorul sănătăţii din toate ţările unde desfăşoară activităţi Uber, oferă date despre cine a folosit serviciul Uber şi când şi permite agenţiilor de sănătate să ceară utilizatorilor afectaţi să intre în carantină, au explicat reprezentanţii Uber. Informaţiile despre o persoană pot fi accesate în câteva ore, compania considerând că boala Covid-19 este o urgenţă care implică pericol, moarte sau o traumă fizică serioasă. În timp ce Uber a oferit astfel date de mai multe luni, acestea nu au fost folosite în multe dintre focarele din Statele Unite.
O analiză recentă făcută de Reuters a politicilor de urmărire a contactelor aplicate de 32 de state americane şi departamente de sănătate locale a constatat că majoritatea nu au folosit datele de ride-hailing pentru a urmări răspândirea virusului. Între statele care neglijează datelor sunt Texas şi Florida, unde a avut loc o creştere a numărului de infecţii noi.
Spre deosebite de alte câteva ţări, Statele Unite nu au un program federal sau o aplicaţie mobilă pentru a urmări contactele oamenilor infectaţi cu noul coronavirus, o măsură considerată crucială de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru combaterea pandemiei de Covid-19. Zeci de state americane au angajat în ultimele săptămâni mii de oameni pentru intervievarea pacienţilor infectaţi, identificarea persoanelor care au intrat în contact cu ei şi impunerea acestora să intre în izolare. Datele de ride-hailing ar putea juca un rol important în acest efort, au spus oficiali şi experţi din domeniul sănătăţii, pentru că identifică un număr mare de oameni din afara cercului social al unei persoane infectate.