Comisia Europeană (CE) a adoptat două propuneri de consolidare a normelor Uniunii Europene (UE) existente privind combaterea spălării banilor şi la transferurile de fonduri, arată un comunicat de presă.
Comisarul pentru piaţa internă şi servicii, domnul Michel Barnier, a declarat: "Uniunea se află în fruntea eforturilor internaţionale de combatere a spălării banilor proveniţi din săvârşirea unor infracţiuni. Fluxurile de bani murdari pot prejudicia stabilitatea şi reputaţia sectorului financiar, în timp ce terorismul zdruncină temeliile societăţii noastre. Pe lângă abordarea bazată pe dreptul penal, un efort în materie de prevenire prin intermediul sistemului financiar poate contribui la împiedicarea spălării banilor. Scopul nostru este să propunem norme clare care să sporească vigilenţa băncilor, a juriştilor, a contabililor şi a tuturor celorlalte categorii profesionale implicate".