Comisia Europeană a amendat VISA cu 14,4 milioane de dolari

A.B.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 octombrie 2007

Comisia Europeană a amendat VISA cu 14,4 milioane de dolari

Visa contestă decizia

Comisia Europeană a amendat ieri compania specializată pe emiterea de carduri de credit Visa cu 10,2 milioane de euro (14,4 milioane de dolari) pentru că a refuzat să permită băncii Morgan Stanley să se alăture sistemului său de carduri de plată din Marea Britanie. Comisia Europeană a precizat într-un comunicat că Visa, care deţine cea mai mare reţea de carduri de credit din lume, a refuzat să permită accesul grupului Morgan Stanley în cadrul sistemului propriu de plăţi între martie 2000 şi septembrie 2006, fără a oferi o justificare obiectivă.

"Industria cardurilor de plată are un rol crucial în crearea şi funcţionarea pieţei unice de plăţi", a spus Neelie Kroes, comisarul european pentru concurenţă, adăugînd: "Comisia nu va tolera practicile anticoncurenţiale şi va interveni în cazul în care companiilor le este refuzată în mod ilegal aderarea la reţelele de carduri de plată".

Visa a precizat că Morgan Stanley este un concurent direct, însă Comisia a respins acest argument. Visa a încheiat o înţelegere cu Morgan Stanley în luna septembrie a anului trecut şi a permis accesul grupului bancar american în cadrul reţelei proprii. Comisia a precizat că a decis să amendeze grupul Visa chiar dacă Morgan Stanley a restras plângerea.

Banca americană a fost exclusă timp de şase ani de pe piaţa britanică, inclusiv o perioadă de peste doi ani chiar şi după ce Comisia Europeană a demarat o acţiune în justiţie împotriva Visa, a precizat executivul european.

Ca răspuns la decizia de ieri a Comisiei Europene referitoare la Visa Europe şi Morgan Stanley Dean Witter, Peter Ayliffe, Preşedintele şi CEO al Visa Europe, a subliniat: "Vom contesta această decizie. Nu credem că Visa Europe a încălcat legea competiţiei. Nu există un precedent al acestei decizii. Comisia a continuat acest caz chiar şi după ce Morgan Stanley Dean Witter şi-a retras plângerea şi chestiunea a fost rezolvată între părţi. Comisia însăşi a declarat că priorităţile politicii de impunere a legii ar trebui să se concentreze pe probleme legate de concurenţă care sunt critice pentru economia europeană. Comisia a reflectat asupra viitorului comisionului de interschimb de mai bine de un deceniu dar mai are să confere siguranţa de care este nevoie acut pentru a permite băncilor din Europa să investească în dezvoltarea unei adevărate pieţe interne de plăţi. Visa Europe consideră că dacă Comisia este cu adevărat dedicată competiţiei în sectorul plăţilor europene, ar fi mai bine să-şi prioritizeze resursele în jurul problemei nefinalizate privind comisionul de interschimb care ameninţă să încetinească dezvoltarea plăţilor electronice în defavoarea tuturor afacerilor şi consumatorilor din Europa. Visa Europe şi Comisia trebuie să continue să se concentreze asupra promovării obiectivelor de implementare a SEPA, a directivei de servicii de plăţi şi asupra pieţei interne de plăţi, decât să continue investigaţii legate de probleme deja rezolvate".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb