Comisia Europeană a trimis România în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru faptul că nu a închis şi reabilitat 68 de depozite ilegale de deşeuri, ce constituie un risc grav pentru sănătatea umană şi pentru mediu, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
În pofida avertismentelor anterioare ale Comisiei, statul român nu a reuşit să ia măsuri în ceea ce priveşte depozitele de deşeuri neconforme, în concordanţă cu prevederile din normele europene relevante (Directiva 1999/31/CE a Consiliului), precizează Comisia Europeană.
Astfel, statele membre au obligaţia de a recupera şi elimina deşeurile într-un mod care să nu pericliteze sănătatea umană şi mediul, interzicând abandonarea, descărcarea sau evacuarea lor necontrolată. România avea obligaţia de a închide şi a reabilita depozitele de deşeuri municipale şi industriale care nu corespund standardelor până la 16 iulie 2009.
Întrucât pentru remedierea acestei situaţii nu s-au înregistrat progrese suficiente, Comisia a adresat un aviz motivat suplimentar, în septembrie 2015, solicitând autorităţilor române să ia măsuri corespunzătoare cu privire la 109 situri necontrolate care, deşi nu mai erau utilizate, continuau să reprezinte o ameninţare pentru sănătatea umană şi pentru mediu. S-au înregistrat unele progrese, dar pentru 68 de depozite de deşeuri măsurile necesare de remediere şi închidere nu fuseseră finalizate în decembrie 2016. Pentru a determina statul român să accelereze procesul, Comisia trimite autorităţile române în faţa Curţii de Justiţie a UE.
În temeiul dreptului UE, în Europa ar trebui să fie desfăşurate doar activităţi controlate şi sigure legate de depozitele de deşeuri. Directiva privind depozitele de deşeuri stabileşte standarde pentru protecţia sănătăţii umane şi a mediului, în special a apelor de suprafaţă, a apelor subterane, a solului şi a aerului, împotriva efectelor negative cauzate de colectarea, transportul, depozitarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor. Aceasta urmăreşte să prevină sau să reducă, pe cât posibil, efectele negative ale depozitării deşeurilor, pe întreaga durată a ciclului de viaţă a unor astfel de depozite.
Măsuri similare au fost adoptate împotriva altor şase state membre: Bulgaria, Cipru, Spania, Italia, Slovenia şi Slovacia. Curtea a emis deja hotărâri împotriva Bulgariei, a Ciprului şi a Spaniei.
Există numeroase modalităţi de eliminare a deşeurilor. Îngroparea acestora în sol, cunoscută sub denumirea de "depozitare", este metoda cel mai puţin durabilă din punct de vedere ecologic şi ar trebui să fie menţinută doar la minimul absolut necesar, arată Executivul comunitar.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2017, 17:23)
Ce exista ??? Raurile cum arata de pet-uri? Ea acum vede?