Comisia Europeană acuză şapte bănci de manipularea cursului de schimb valutar

A.L.
Bănci-Asigurări / 10 mai 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Barclays, Citigroup, HSBC, JPMorgan, Royal Bank of Scotland, UBS şi o mică bancă din Japonia ar urma să fie amendate de Comisia Europeană în următoarele săptămâni pentru manipularea cursului de schimb valutar, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

În schimb, banca elveţiană Credit Suisse, care anterior anunţase că nu a găsit dovezi că ar fi încălcat reglementările, va contesta în instanţă acuzaţiile. Nu este clar încă dacă ancheta Comisiei Europene va fi finalizată la timp pentru a fi impusă o amendă şi împotriva băncii elveţiene, susţin sursele, potrivit Reuters.

Reprezentanţii Executivului comunitar şi ai băncilor nu au comentat informaţia.

Ancheta Comisiei Europene este o nouă lovitură pentru băncile globale, care au plătit deja amenzi în valoare de miliarde de euro pentru practicile lor incorecte după criza financiară mondială. Companiile care încalcă reglementările UE pot primi o amendă de până la 10% din cifra lor globală de afaceri, mai scrie Reuters.

Ancheta privind practicile incorecte ale celor şapte bănci a durat şase ani, susţin sursele. Acestea adaugă că este posibil ca deciziile să fie anunţate mai degrabă pe parcursul următoarelor săptămâni decât într-o singură zi.

Şi în SUA Barclays, BNP Paribas, Citigroup, JPMorgan, Royal Bank of Scotland şi UBS au fost amendate cu peste 2,8 miliarde de dolari. Autorităţile SUA au dezvăluit că manipularea cursului de schimb valutar se realiza prin camere de chat cu nume ca: "The Cartel," "The Mafia" şi "The Bandits' Club".

Conform unei recente analize realizate de analiştii Bloomberg Intelligence, băncile europene au cheltuit în ultimul deceniu cel puţin 81 de miliarde de dolari pentru rezolvarea acuzaţiilor vizând manipularea pieţei şi încălcarea sancţiunilor şi vânzarea de titluri de valoare garantate cu credite ipotecare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb