Comisia Europeană doreşte reglementări mai ferme privind societăţile de gestiune colectivă a dreptului de autor

Ziarul BURSA #Media-Advertising / 28 aprilie 2004

Comisia Europeană a adresat instituţiilor europene în data de 19 aprilie 2004 o "Comunicare", privind poziţia sa referitoare la societăţile de gestiune colectivă a dreptului de autor, solicitînd reevaluarea reglementărilor exis-tente, pe această zonă, în statele membre, pentru a se elimina disfuncţionalităţile existente.

Pentru România, documentul prezintă o importanţă specială, în acest moment în care Parlamentul definitivează proiectul noii legi a dreptului de autor, fiind necesar ca reperele formulate de Comisia Europeană să îşi găsească o reflectare în cadrul acestuia, informează un comunicat de presă al Asociaţiei Române de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA). Principala concluzie a Comisiei Europene este aceea că se impune realizarea, în toate ţările Uniunii, a unei legislaţii care să vizeze în mod special reglementarea societăţilor de gestiune colectivă a drepturilor de autor. Acest cadru legislativ va reglementa organizarea şi statutul societăţilor de gestiune colectivă, relaţia lor cu deţinătorii de drepturi şi cu utilizatorii, ca şi mecanismul supervizării lor externe. Comisia apreciază că numai un astfel de cadru va asigura transparenţa societăţilor de gestiune colectivă şi aplicarea corectă a legislaţiei dreptului de autor, o legislaţie fermă trebuind să înlocuiască abordarea aproximativă de pînă acum în acest domeniu. Comisia a evaluat totodată că divergenţa regulilor de control asupra aces-tor organisme existentă în ţările europene creează obstacole în calea intereselor atît ale titularilor de drepturi, cît şi ale utilizatorilor, date fiind poziţiile de monopol ale celor mai multe societăţi de gestiune colectivă, precum şi reţeaua lor de înţelegeri reciproce.

Comisia a reţinut criticile aduse de utilizatori referitoare la tarifele şi cheltuielile administrative ridicate impuse de organis-mele de gestiune, ca şi criticile aduse de titularii de drepturi care, dispunînd de o capacitate de negociere importantă şi beneficiind de facilităţile de gestiune introduse de mediul digital, preferă să îşi gestioneze singuri drepturile, fără recurs la gestiunea colectivă, a cărei utilitate este pusă astfel în discuţie pentru anumite segmente. Comisia a notat de asemenea că relaţia dintre societăţile de gestiune colectivă şi utilizatori a condus la multe conflicte, unele soluţionate de instanţa Curţii Europene, la deciziile căreia Comisia face referinţă.

Utilizatorii sînt îngrijoraţi faţă de nivelul ridicat al tarifelor. În consecinţă, Comisia consideră că societăţile de gestiune trebuie să acorde licenţele în termeni rezonabili, fiind totodată esenţial ca utilizatorii să poată contesta aceste tarife, fie prin acces la jus-tiţie, fie prin tribunale de mediere special create, beneficiind de asistenţa autorităţilor publice care supervizează activitatea societăţilor de gestiune. Comisia are în vedere că toate aceste probleme ridicate de situaţia actuala în domeniul gestiunii colective trebuie privite ca limitînd exerciţiul deplin al potenţialului pieţei interne europene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb