COMISIA EUROPEANĂ:  Legislaţia privind stocarea gazelor va consolida securitatea aprovizionării cu gaze a UE

G.D.
Internaţional / 27 iunie 2022

Legislaţia privind stocarea gazelor va consolida securitatea aprovizionării cu gaze a UE

Comisia Europeană a salutat adoptarea rapidă a unor noi norme privind stocarea gazelor şi consideră că noua legislaţie, aprobată astăzi, va consolida securitatea aprovizionării cu gaze a UE în perspectiva iernii viitoare şi a iernilor care urmează, informează Agerpres.

În faţa ameninţării întreruperii aprovizionării cu gaze de către Rusia, Regulamentul UE privind stocarea acestora impune ca rezervele de gaze ale Europei să fie refăcute înainte de iarnă, iar gestionarea acestora să fie protejată de interferenţe externe. În special, noile norme vor impune statelor membre ale UE să umple instalaţiile de stocare la un nivel de 80% din capacitate până în luna noiembrie a acestui an - şi de 90% în anii următori.

Normele au fost adoptate în timp record datorită disponibilităţii Parlamentului şi a Consiliului de a examina propunerea legislativă în regim de urgenţă, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

"Aş dori să aduc un omagiu abordării pozitive şi constructive pe care Parlamentul şi Consiliul au avut-o cu privire la această propunere. Aceasta este o declaraţie importantă de unitate, hotărâre şi viteză de acţiune a UE în faţa intenţiilor Kremlinului de a folosi exporturile de gaze drept arme. În prezent, este esenţial să facem presiuni în ceea ce priveşte îndeplinirea noilor obiective de stocare şi să ne intensificăm gradul de pregătire în cazul în care situaţia se deteriorează şi mai mult", a declarat comisarul pentru energie, Kadri Simson.

În temeiul noii legislaţii, cele 18 state membre care dispun de instalaţii subterane de stocare a gazelor au obligaţia de a atinge 80% din capacitatea lor de stocare până la 1 noiembrie şi sunt încurajate să tindă spre 85%.

În anii următori, obiectivul va fi de 90% din capacitate. Statele membre care nu dispun de infrastructură de stocare trebuie să încheie acorduri bilaterale privind stocarea unor cantităţi suficiente pentru utilizarea proprie în ţările vecine, într-un spirit de solidaritate. Instalaţiile de stocare a gazelor vor fi considerate de acum infrastructuri critice şi toţi operatorii de înmagazinare din UE vor trebui să treacă printr-un nou proces de certificare pentru a reduce riscurile de interferenţe externe.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Importam fasole ... Acest lucru arata o stocare dinamica a gazelor,recomandata ptr Germania ( mere cu Varza si carnati..

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb