COMISIA EUROPEANĂ: Prin uniunea pieţelor de capital sectorul financiar va fi supravegheat mai eficient

I.V.
Piaţa de Capital / 15 martie 2019

Prin uniunea pieţelor de capital sectorul financiar va fi supravegheat mai eficient

Comisia Europeană a anunţat astăzi că a realizat toate măsurile pe care s-a angajat să le pună în aplicare în cadrul Planului de acţiune privind uniunea pieţelor de capital, contribuind la aşezarea elementelor constitutive fundamentale necesare pentru construcţia acesteia.

Printre aceste măsuri se numără propuneri importante vizând crearea de noi oportunităţi destinate întreprinderilor şi investitorilor de pe piaţa unică, prin intermediul unor noi produse şi servicii la nivelul UE, prin instituirea unor norme mai simple, mai clare şi mai proporţionale, precum şi printr-o supraveghere mai eficientă a sectorului financiar, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Uniunea pieţelor de capital are scopul de a facilita obţinerea, de către întreprinderile din UE, a finanţării de care au nevoie pentru a se dezvolta. Prin eliminarea barierelor din calea investiţiilor transfrontaliere în UE, uniunea pieţelor de capital este un proiect important al pieţei unice. Uniunea pieţelor de capital face parte din planurile ambiţioase ale Comisiei Juncker de a susţine creşterea economică în Europa, de a investi în inovare şi de a promova competitivitatea UE la nivel mondial.

În acelaşi timp, uniunea pieţelor de capital vizează direcţionarea investiţiilor către proiecte ecologice, contribuind astfel la realizarea obiectivelor UE în materie de dezvoltare durabilă şi neutralitate a emisiilor de dioxid de carbon. O uniune puternică a pieţelor de capital este, de asemenea, necesară pentru a completa uniunea bancară şi a consolida uniunea economică şi monetară şi rolul internaţional al monedei euro.

Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele responsabil cu stabilitatea financiară, serviciile financiare şi uniunea pieţelor de capital, a declarat: "Graţie Comisiei, dispunem acum de elementele constitutive fundamentale necesare pentru construcţia uniunii pieţelor de capital. Avem nevoie de un angajament susţinut din partea Parlamentului European şi a statelor membre pentru a finaliza aceste eforturi. Succesul uniunii pieţelor de capital depinde de acţiunile statelor membre şi ale părţilor interesate de la nivel naţional şi de la nivelul UE, prin reformele şi măsurile pe care acestea le întreprind pe plan naţional".

La rândul său, Jyrki Katainen, vicepreşedintele responsabil pentru locuri de muncă, creştere, investiţii şi competitivitate, a afirmat: "Prin faptul că asigură punerea în legătură mai eficientă a întreprinderilor cu investitorii la nivel transfrontalier, uniunea pieţelor de capital este esenţială pentru ca întreprinderile, în special cele mici, să obţină finanţarea de care au nevoie pentru a se dezvolta, îndeplinind astfel obiectivul prioritar al Comisiei Juncker de a stimula investiţiile, crearea de locuri de muncă şi creşterea economică".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb