Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a emis, în şedinţa de ieri, cinci decizii de compensare prin puncte care spun că cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, fiecare punct valorând un leu, potrivit unui comunicat de presă de trimis de Autorităţii Naţionale pentu Restituirea Proprietăţilor (ANRP).
"În toate aceste dosare, constituite în baza legilor fondului funciar, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor fusese obligată prin sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile să emită titluri de despăgubire. Calcularea punctelor reprezentând măsuri compensatorii aferente terenurilor revendicate de persoanele îndreptăţite a fost făcută prin aplicarea grilei notariale", se mai arată în comunicatul de presă.
Comisia a aprobat emiterea următoarelor decizii:
- decizie de compensare prin 404.850 puncte
- decizie de compensare prin 12.420 puncte
- decizie de compensare prin 27.800 puncte
- decizie de compensare prin 12.391.380 puncte
- decizie de compensare prin 42.000 puncte.
Punctele acordate vor putea fi valorificate, fie prin achiziţionarea de terenuri din Fondul naţional al terenurilor agricole şi al altor imobile, începând cu 1 ianuarie 2016, fie în numerar, începând cu 1 ianuarie 2017.