Comisia pentru Comerţ Internaţional solicită adoptarea unor măsuri în privinţa importurilor de produse textile din China

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 17 decembrie 2007

Comisia pentru Comerţ Internaţional solicită adoptarea unor măsuri în privinţa importurilor de produse textile din China

De anul viitor, piaţa UE va fi invadată de produsele textile din China

Comisia pentru Comerţ Internaţional (INTA) a Legis­lativului european solicită Comisiei Europene să ia măsuri în privinţa importurilor de produse textile din China, informează Cabinetul parlamentarului european, Iuliu Winkler. Rezoluţia privind viitorul sectorului textil după 2007, formulată de INTA, în care au fost solicitate aceste măsuri, a fost adoptată joi de Parlamentul European. "Poziţia adoptată de INTA are ca scop preîntâmpinarea efectelor negative asupra consumatorilor, creatorilor şi IMM-urilor din Uniunea Europeană (UE) pe care le-ar putea avea anunţata liberalizare totală a sectorului de textile şi confecţii", a declarat parlamentarul european Iuliu Winkler. Membrii INTA şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la faptul că, de anul viitor, piaţa UE va fi invadată de produsele textile din China, multe dintre acestea fiind contrafăcute, o parte reprezentând chiar pericol pentru sănătatea cumpărătorilor. "Peste 70 la sută din ansamblul produselor contrafăcute care intră pe piaţa europeană provin din China şi jumătate dintre procedurile vamale europene pentru combaterea contrafacerii se referă la textile şi confecţii", se arată în Rezoluţie. Parlamentarii europeni atrag atenţia şi asupra faptului că, din cauza preţurilor practicate de producătorii chinezi, nu se respectă principiile concurenţei loiale în spaţiul UE.

Membrii INTA au mai arătat că, deja, în unele ţări ale UE mai puţin dezvoltate se renunţă la garantarea drepturilor sociale şi de muncă fundamentale cu scopul de a rămâne competitive pe piaţă. "În Rezoluţie se mai cere Comisiei Europene să sprijine crearea unei zone de producţie euro-mediteraneene pentru sectorul produselor textile, care să beneficieze de avantajele proximităţii geografice dintre pieţele mediteraneană şi europeană în scopul creării unui areal competitiv la nivel internaţional, şi care să poată garanta menţinerea producţiei industriale şi ocuparea forţei de muncă", a mai spus Iuliu Winkler. Potrivit parlamentarului european, INTA a mai solicitat CE şi SUA să procedeze la consultări privind importurile de textile din China, cerând în acelaşi timp inscripţionarea obligatorie a produselor cu sintagma "fabricat în", ca o soluţie pentru o mai bună protecţie a consumatorilor şi pentru a sprijini industria europeană bazată pe cercetare, inovare şi calitate. În prezent, China este cel mai important producător mondial şi cel mai mare exportator de textile şi confecţii către UE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb