Compania de cercetare şi consultanţă IT Gartner intră anul acesta în România

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Consultanţă / 8 iunie 2007

Compania americană Gartner, care realizează studii independente pentru companiile ce doresc să investească în IT, va intra pe piaţa din România şi îşi va deschide, până la sfârşitul anului, un birou la Bucureşti, au declarat joi reprezentanţii Gartner.

"România a figurat în studiile Gartner, până acum, mai mult prin intermediul informaţiilor culese indirect. Din septembrie, rapoartele Gartner vor include informaţii mult mai detaliate despre România", a declarat pentru NewsIn directorul regional pentru Cehia, Slovacia şi România, Oldrich Priklenk.

Gartner are deja în România circa 30 de clienţi, dintre care aproape o treime sunt companii româneşti. Valoarea medie a unui contract cu Gartner este pentru o companie mare între 50.000 şi 100.000 de euro pe an, a afirmat, pentru NewsIn, Priklenk.

"Aplicăm, la intrarea noastră în România, aceeaşi strategie pe care am folosit-o când ne-am început activitatea în Republica Cehă. Abordăm direct primele cinci companii din fiecare sector (energetic, telecomunicaţii, etc). Operaţiunile din România ale companiei vor fi coordonate, pentru început, de la Praga. Dorim ca, până la sfârşitul anului, să găsim un account manager român şi să înfiinţăm un birou în Capitală", a spus Priklenk.

Directorul pentru România a mai spus că Gartner caută în ţară oameni care să realizeze măsurători ale competenţelor IT din companii. Firma nu va avea deocamdată analişti în România, ci numai personal care să culeagă informaţiile, să întocmească ratinguri de companie şi să organizeze evenimente IT.

Reprezentantul Gartner a declarat că, în acest moment, compania realizează o serie de studii despre condiţiile de piaţă din România, pentru uz intern. În acest sens, directorii Gartner se vor întâlni cu reprezentanţi din companii şi organizaţii româneşti, pentru a purta discuţii cu persoane din cadrul Agenţiei Române pentru Investiţii, din Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (MCTI) şi din Departamentul pentru Comerţ Exterior.

Gartner a ţinut prima prezentare oficială din România, la conferinţa "Succesul în outsourcing". Evenimentul a prezentat informaţii despre condiţiile de piaţă din Europa de Vest, din perspectiva companiilor româneşti interesate să facă outsourcing pentru companii occidentale.

Compania Gartner are la nivel mondial circa 3.700 de angajaţi, realizând anul trecut încasări de1,06 miliarde de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb