Compania de retail Nordstrom din New York, care comercializează preduse precum îmbrăcăminte, încălţăminte şi bijuterii, a anunţat luni că va firetrasă de la bursă, devenind entitate privată, după ce a acceptat un acord de cumpărare evaluat la aproximativ 6,25 miliarde de dolari de la familia fondatoare Nordstrom şi de la magazinul universal mexican El Puerto de Liverpool, transmite CNBC.
Consiliul de administraţie al companiei a aprobat în unanimitate tranzacţia, care ar urma să se încheie în prima jumătate a anului 2025.
În cadrul acordului, familia Nordstrom va deţine o participaţie majoritară în companie, de 50,1%, iar Liverpool va deţine 49,9%.
Acţionarii ordinari vor primi 24,25 USD în numerar pentru fiecare acţiune din acţiunile comune Nordstrom pe care o deţin, potrivit unui comunicat de presă.
"De peste un secol, Nordstrom a funcţionat cu un principiu fundamental, de a ajuta clienţii să se simtă bine şi să arate cel mai bine. Astăzi, marchează un nou capitol interesant pentru afacere. În numele familiei mele, aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu echipele noastre pentru a ne asigura că Nordstrom va prospera mult timp în viitor", a declarat CEO-ul Nordstrom, Erik Nordstrom, într-un comunicat de presă.
Nu este prima dată când retailerul încearcă să devină privat. Un efort anterior a eşuat în 2018.
În septembrie, familia Nordstrom a oferit 23 de dolari pentru o acţiune pentru companie, preţ care a evaluat compania la aproximativ 3,76 de miliarde de dolari.
Acţiunile Nordstrom au scăzut cu aproximativ 1,6% în urma informaţiei. Acţiunile companiei au crescut însă după publicarea de către Reuters a unui articol din martie, potrivit căruia familia dorea să retragă compania de la bursă.
Nordstrom a depăşit în noiembrie aşteptările de vânzări ale Wall Street, pentru al treilea trimestru fiscal, deoarece veniturile au crescut cu aproximativ 4% de la an la an.
Însă compania a dat doar o previziune de vânzări puţin mai bună pentru tot anul, deoarece a spus că se aşteaptă la un sezon de vacanţă mediu.
Magazinele de îmbrăcăminte de lux au fost sub presiune, deoarece comercianţii cu amănuntul, inclusiv Walmart, Best Buy şi Target, au raportat că clienţii rămân pretenţioşi atunci când vine vorba de a cumpăra articole care sunt doar dorinţe, nu nevoi şi au acordat mai multă atenţie preţului.
Nordstrom a fost fondat ca magazin de pantofi în 1901, înainte de a trece la profilul unui magazin universal, care vinde o mare varietate de îmbrăcăminte şi accesorii în peste 350 de locaţii Nordstrom, Nordstrom Local şi Nordstrom Rack.
El Puerto de Liverpool operează alte două lanţuri de magazine universale, Liverpool şi Suburbia, şi deţine 29 de centre comerciale în Mexic.
Opinia Cititorului