COMPANIE FINLANDEZĂ: Gazul rusesc spre Finlanda a fost oprit

G.D.
Internaţional / 21 mai 2022

Gazul rusesc spre Finlanda a fost oprit

Aprovizionarea Finlandei cu gaze naturale din Rusia a fost întreruptă astăzi, a anunţat compania energetică publică finlandeză Gasum, după ce ţara nordică a refuzat să plătească furnizorului Gazprom în ruble, informează France Presse, potrivit Agerpres.

"Livrările de gaze naturale către Finlanda în cadrul contractului de aprovizionare Gasum au fost întrerupte", a declarat compania într-un comunicat, adăugând că acum gazul va fi furnizat din alte surse prin gazoductul Balticconnector, care leagă Finlanda de Estonia.

Grupul finlandez a declarat ieri că a fost informat de către gigantul rus Gazprom cu privire la întreruperea livrărilor începând de astăzi.

În aprilie, Gazprom a cerut ca toate plăţile viitoare pentru livrările sale de export de gaze să fie decontate în ruble şi nu în euro, dar Gasum a respins cererea şi grupul a anunţat marţi că va cere arbitraj în justiţie.

Deşi gazul reprezintă doar 8% din energia consumată în Finlanda, cel folosit de ţara nordică provine în principal din Rusia.

Gasum a asigurat însă că va putea obţine gaz de la alţi furnizori şi că îşi va continua activităţile "în mod normal".

Finlanda a dezvăluit deja ieri planuri de a se lipsi de gazul rusesc iarna viitoare, anunţând în special închirierea pe zece ani, împreună cu Estonia vecină, a unui terminal plutitor de regazificare a gazelor naturale lichefiate (GNL).

Furnizarea de gaze către câteva ţări care au refuzat să plătească în ruble pentru a nu sprijini economia rusă în timpul războiului din Ucraina, precum Polonia şi Bulgaria, a fost deja întreruptă de Gazprom.

Anunţul vine la câteva zile după suspendarea exporturilor ruseşti de electricitate către Finlanda, din cauza unor probleme de plată.

Finlanda şi vecina ei Suedia au decis să se alăture NATO din cauza ofensivei ruse împotriva Ucrainei, considerând că Moscova este o ameninţare, în timp ce decenii, mai ales pe tot parcursul Războiului Rece, cele două ţări au ales nealinierea.

Finlanda, în special, are o graniţă cu Rusia de aproximativ 1.300 km.

Moscova a avertizat deja Helsinki că o candidatură oficială de aderare la NATO ar fi "o greşeală gravă cu consecinţe de amploare".

Rusia şi-a justificat în special atacul din Ucraina prin apropierea vecinului său vestic de NATO, considerând că aceasta reprezintă o ameninţare "existenţială" la adresa securităţii sale.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Pt cei ce cantau prohodul dupa o luna rusii isi permit aroganta sa refuze sa vanda gaz pe eur,chiar sunt disperati!

    Europa a jucat dupa melodia celor doi barbati de peste mari si o sa i apuce transpiratiile reci! 

    Cat timp metanul poate fi transformat in ingrasaminte,e o metoda de stocare a acestuia,iar in ro,bg si alte tari ruginesc combinatele chimice!

    Daca asta e normalitatea ca sa i pedepsim pe rusi am putea sa ne facem un iglu sau iurta si sa renuntam total si ne cumparam patine cu rotile pt mobilitate! 

    1. Hai sa vedem jumătatea plină... fara îngrășăminte, producem mai puțin și mai eco! Per ansamblu planeta câștigă!!! Oamenii nu sunt atât de importanți cum le place sa creadă. Iar rușii nici măcar atât (ei nefiind oameni!)

      Ca tratamentele se fac,doar productia se micsoreaza!

      Mai toxice sunt tratamentele decat ingrasamintele,care sunt absorbite de radacina si transformate in amidon in frunza,dar tratamentele se absorb in frunza si apoi in bob,dar neefectuarea lor poate compromite calitatea! 

      Eu zic sa continuam, daca zici ca Rusia o duce din bine in si mai bine.

      Stim foarte bine propaganda mujicilor. 

      De 3 luni armata rusa se chinuie sa cucereasca Ucraina, dar de fapt ei nu sunt in razboi, ba chiar sunt atacati, Rusia neatacand pe nimeni niciodata. 

      Al 2 lea razboi pentru rusi a inceput in 1941 cand au fost atacati de nazisti. 

      Si tot asa.

      S-au încurcat așa de tare că au cucerit o treime din Ucraina, cam cât UK-ul la un loc. Știm propaganda rușilor, o știm și pe a americanilor.

    inca o tara va piere fara caldura ruseasca traditionala

    winter is coming

    Russia este o tara uriasa cu mari bogatii nu se impiedica in niste sanctiuni care pe termen lung ne fac noua rau europenilor.. Ce avem noi de castigat ca ne punem contra rusilor? Nimic.. De castigat are SUA si China..care isi vand armamentul vechi pe bani grei si GPL foarte scump la feaierii de europeni... Deschideti ochii Ukraina este Russia si UE nu are nici un amestec acolo... Politica UE cu acesta bunicuta cumparata de USA von Layen este impotriva poporului european....Europa trebuie sa aiba legaturi bune cu Russia din toate punctele de vedere.. UK si USA sunt intrusii aici....

    1. Nu sunt prorus,dar antiamerican ,dar pt ca ne a fraierit cu bectel,cu exon,cu deveslu,armamentul ce l am platit cu pretul subdezvoltarii noasre trebuia sa l primim gratuit la cat ne expunem cu scutul,o clasa politica de lustragii de pantofi!

      chiar antiroman la cat de rau tastezi

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb