Companiile din Marea Britanie cer guvernului să le reprezinte interesele în negocierile de Brexit

ADI IACOB
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 aprilie 2017

Companiile din Marea Britanie cer guvernului să le reprezinte interesele în negocierile de Brexit

Companiile din diferite domenii din Marea Britanie cer Guvernului de la Londra ca interesele lor să fie reprezentate în cadrul negocierilor de Brexit cu Uniunea Europeană.

Unele dintre temerile companiilor care îşi desfăşoară activitatea în Marea Britanie sunt introducerea de taxe vamale pentru exporturile în ţările membre ale blocului comunitar european, întreruperea lanţurilor de aprovizionare şi posibila pierdere a muncitorilor europeni.

Pacienţii britanici ar putea avea de pierdut din cauza întreruperii relaţiilor cu Agenţia Europeană a Medicamentelor

Pierderea fondurilor UE ar putea ameninţa cercetarea şi dezvoltarea, în special în cadrul universităţilor şi a startup-urilor biotehnologice, în cazul în care Regatul Unit nu va finanţa acest sector.

Conform unei analize Bloomberg, companii farmaceutice precum "AstraZeneca" solicită ca legislaţia referitoare la imigraţie să le permită cercetătorilor din spaţiul UE să poată lucra în continuare în Marea Britanie.

De asemenea, pacienţii britanici ar putea avea de pierdut din cauza întreruperii relaţiilor cu Agenţia Europeană a Medicamentelor, deoarece Regatul Unit este prea mic pentru a fi o prioritate pentru producătorii de medicamente care aduc pe piaţă tratamente noi, care salvează vieţile unor oameni.

Din acest punct de vedere, Marea Britanie are opţiunea să încheie un acord pentru aprobarea reciprocă a medicamentelor noi, sau poate urma exemplul Norvegiei şi Islandei, care sunt sub autoritatea instituţiei de reglementare din UE.

Pierderea pieţei unice, posibil să împiedice investiţiile în programe cinematografice şi de televiziune

În prezent, Marea Britanie este destinaţia principală din Europa pentru studiourile americane, însă poziţia sa poate fi pusă în pericol de pierderea pieţei unice care ar putea împiedica investiţiile în programe cinematografice şi de televiziune.

Potrivit Bloomberg, companiile de media doresc ca producţiile britanice să continue să se califice ca "producţii europene", pentru a beneficia de subvenţiile regionale care stimulează investiţiile.

O altă îngrijorare a companiilor din domeniul media este modul în care va evolua publicitatea după ce ţara va părăsi UE.

Dacă lira se va deprecia şi mai mult, iar taxele vamale vor alimenta inflaţia, scăzând marjele de profit, va rezulta o reducere a cheltuielilor pentru publicitate din partea companiilor care îşi desfăşoară activitatea în Marea Britanie.

Tarifele de roaming riscă să crească după Brexit

În timp ce UE elimină tarifele de roaming începând din luna iunie, cei care călătoresc în Marea Britanie riscă să plătească mai mult pentru apelurile internaţionale.

Operatorii britanici de telecomunicaţii precum BT Group şi Vodafone Group s-ar putea confrunta cu preţuri mai mari din partea unor companii europene, în cazul în care Regatul Unit nu va accepta reducerile de tarife în cadrul unui acord comercial.

De asemenea, legislaţia circulaţiei muncitorilor din UE poate afecta companii precum BT Group, care se bazează pe ingineri migranţi, precizează Bloomberg.

Din acest punct de vedere, operatorii britanici de telecomunicaţii doresc să asigure libera circulaţie a datelor între ţări, care ar putea fi ameninţată, cu excepţia cazului în care Comisia Europeană continuă să păstreze un regim similar în Marea Britanie pentru securitatea şi protecţia datelor.

În perioada 2009-2015, unul din şase angajaţi din industria tehnologică a provenit din ţările UE

Principala îngrijorare a industriei tehnologice din Regatul Unit este pierderea accesului la muncitori calificaţi şi supracalificaţi din ţările membre ale UE.

Conform organizaţiei britanice TechUK, în perioada 2009-2015, circa unul din şase angajaţi din industrie a provenit din statele membre ale blocului comunitar european.

În 2016, guvernul de la Londra a mărit numărul vizelor tehnologice cu 20%, la 250, acordând persoanelor cu înaltă calificare acces rapid la angajare în Marea Britanie, însă acest număr acoperă doar o mică parte din necesarul de angajare din industria de tehnologie.

Recent, "Google" a anunţat că va angaja 3000 de persoane în noul sediu de la Londra, până în 2020, conform publicaţiei americane Inc. De asemenea, retailerul on-line "Amazon" a anunţat deschiderea unui nou sediu central în Shoreditch, Londra, cu spaţiu pentru 5.000 de muncitori, precum şi un centru de date de servicii web, scrie The Guardian.

Fermierii britanici se tem că vor pierde accesul comercial facil la UE

Fermierii britanici se tem că vor pierde accesul comercial facil la UE, cea mai mare piaţă pentru exporturile acestora.

Dacă Regatul Unit va suporta taxele vamale valabile în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, agricultura este unul dintre sectoarele care vor suferi cel mai mult, având în vedere că astfel de tarife pot depăşi 40% pentru carne şi cereale.

De asemenea, accesul la forţa de muncă din UE este o prioritate pentru cei din sectorul agriculturii.

Aproximativ 22.000 de cetăţeni europeni erau angajaţi în domeniul agriculturii în anul 2015, în Marea Britanie. Potrivit unui raport al comisiei britanice pentru dezvoltarea agriculturii, cei 22.000 de muncitori reprezintă aproximativ 20% din totalul angajaţilor din industria agriculturii.

Subvenţiile oferite fermierilor britanici de UE nu vor mai fi disponibile în urma Brexit.

Uniunea Naţională a Fermierilor doreşte ca guvernul să ofere vize speciale pentru muncitorii sezonieri.

Băncile vor o perioadă de tranziţie la sfârşitul negocierilor pentru Brexit

Dorinţa cea mai mare a băncilor este asigurarea unei perioade de tranziţie la sfârşitul perioadei de negocieri de doi ani pentru Brexit, timp în care companiile financiare să aibă acces deplin la piaţa unică.

În lipsa garanţiilor din partea guvernului de la Londra, mai mulţi directori de bănci au afirmat că vor începe să transfere angajaţi în UE, după declanşarea oficială a Brexit-ului, precizează Bloomberg.

Totodată, păstrarea angajaţilor europeni de înaltă calificare este o prioritate a companiilor din sectorul financiar.

Nu este clar dacă băncile vor putea oferi în continuare servicii în spaţiul Uniunii Europene de la sediile din Londra, chiar dacă nu vor mai beneficia de aşa-numitele drepturi de paşaport.

Producătorii auto, îngrijoraţi de introducerea unei taxe vamale

Peste jumătate din vehiculele exportate în 2015 din Marea Britanie au avut ca destinaţie UE, iar producătorii auto sunt îngrijoraţi că ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar va avea ca rezultat introducerea unei taxe vamale de 10% pentru comerţul cu UE.

PA Consulting precizează că, în cazul în care Regatul Unit va pierde accesul la piaţa unică, preţul mediu al automobilelor din Marea Britanie va creşte cu 2.300 de lire sterline.

O altă îngrijorare a industriei auto este că Brexitul ar putea împiedica circulaţia liberă a componentelor în centrele de producţie de pe continent.

Producătorii auto cu fabrici în Marea Britanie, printre care "Toyota" din Japonia şi BMW din Germania, au cerut guvernului să menţină comerţul fără taxe vamale, în timp ce grupul nipon "Nissan" vrea ca Marea Britanie să cheltuiască 100 de milioane de lire sterline pentru susţinerea furnizorilor auto.

"Nissan" a anunţat anul trecut că va produce noile modele Qashqai şi X-Trail în Marea Britanie, aceasta fiind prima investiţie majoră de pe piaţa britanică de profil după votul cetăţenilor de a părăsi Uniunea Europeană.

Atunci, Theresa May a interpretat decizia companiei japoneze ca un vot de încredere adus Regatului Unit, precizează The Guardian.

Zborurile între Regatul Unit şi UE vor necesita un nou tratat

În cazul în care actualul acord al pieţei aeriene unice nu va fi menţinut, zborurile între Regatul Unit şi UE vor necesita un nou tratat. Cel mai probabil, transportatorii britanici care efectuează curse aeriene în statele membre ale Uniunii vor avea nevoie să obţină licenţă de operare în UE.

IAG, compania care deţine "British Airways", are mai multe divizii pe continent, iar "EasyJet" doreşte să înfiinţeze o subsidiară pe continent, ca să obţină un certificat european pentru continuarea activităţii.

De asemenea, compania aeriană "Ryanair", cu sediul în Dublin, va avea nevoie de licenţă de operare a curselor din Marea Britanie.

Marea Britanie profită de accesul la acordul "Cer Deschis" ("Open Skies") cu Statele Unite ale Americii, acord esenţial pentru profitabilitatea BA şi "Virgin Atlantic Airways". Acesta ar putea fi renegociat, pentru că a fost negociat de UE.

Posibile beneficii pentru companiile de logistică

Din punctul de vedere al companiilor de logistică, ieşirea Marii Britanii din UE ar putea genera beneficii, deoarece protecţionismul aduce mai multă complexitate, care este bună pentru logistică, a declarat directorul general al "Deutsche Post", citat Bloomberg.

Domnia sa a precizat că cei care vor dori să transporte produse vor avea nevoie de ajutor din cauza taxelor vamale sau a birocraţiei, iar companiile de logistică vor profita de acest fapt.

Totuşi, legislaţia imigraţiei ar putea afecta acest sector, în condiţiile în care 20% din forţa de muncă din transporturi provine din afara Marii Britanii.

33% dintre angajaţii hotelurilor provin din afara Marii Britanii

Taxele vamale vor afecta, de asemenea, cafenelele, pub-urile, restaurantele şi hotelurile. Şi în acest sector, legislaţia cu privire la imigraţie va avea efecte negative, deoarece 33% dintre angajaţii hotelurilor provin din afara Marii Britanii, precizează compania de consultanţă Mercer.

Whitbread şi Restaurant Group anticipează scăderea profiturilor din cauza creşterii preţurilor alimentelor şi băuturilor venite din străinătate.

Operatorul de pub-uri "JD Wetherspoon" şi lanţul de sandwich-uri "Pret a Manger" au avertizat că ar putea apărea o criză a forţei de muncă în industrie, unde unu din trei angajaţi este din afara Regatului Unit.

Lira slabă a favorizat creşterea numărului de vizitatori din străinătate, cu 19% în ianuarie 2017, faţă de anul 2016, dar restricţionarea liberei circulaţii este un risc pentru continuarea creşterii numărului de turişti.

Grupurile din industria alimentară au cerut guvernului să încheie un acord de comerţ liber şi un acord de tranziţie pentru a asigura continuitatea reglementărilor.

În Londra, circa unu din patru muncitori din construcţii provine din UE

Aproximativ 8% dintre cei 176.500 de muncitori din sectorul construcţiilor din Marea Britanie sunt din alte state membre ale UE, potrivit Royal Institution of Chartered Surveyors.

Industria construcţiilor se confruntă deja cu o criză de muncitori calificaţi, din cauza vârstei, situaţia cea mai gravă fiind în Londra, unde circa unu din patru muncitori din construcţii provine din UE.

Taxele vamale sunt un alt motiv de îngrijorare, materialele ca sticla şi armăturile provenind din Europa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb