COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA: "Lipsa cărbunelui ar duce la prăbuşirea SEN, în condiţiile meteorologice extreme de iarnă sau vară"

A.M.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 ianuarie 2017

CE Oltenia a investit sute de milioane de euro în instalaţii care reduc poluarea

Lipsa cărbunelui ar duce la prăbuşirea Sistemului Energetic Naţional (SEN), în condiţiile meteorologice extreme de iarnă sau de vară, potrivit unui comunicat al Complexului Energetic Oltenia (CEO).

În astfel de perioade toată atenţia este îndreptată către centralele aferente Complexului, de a cărei funcţionare beneficiază inclusiv producătorii de energii regenerabile, cât şi ONG-urile care susţin campanii persuasive împotriva energiilor convenţionale, fără a realiza că nu poate exista o similitudine între cotele capacităţilor de producere a energiei electrice din ţări situate în zone geografice complet diferite, conform documentului.

Oficialii CE Oltenia susţin că societatea a investit sute de milioane de euro în instalaţii care încadrează impactul asupra mediului în limitele impuse de legislaţia actuală, precum şi pentru redări în circuitul silvic şi agricol a suprafeţelor afectate de exploatările miniere, potrivit unui comunicat al companiei.

Raportul companiei mai informează că eolienele nu pot fi "cea mai sigură opţiune", din cauza funcţionării intermitente a acestora, iar centralele pe bază de cărbune sunt solicitate de Dispecerul Energetic Naţional (DEN) tocmai pentru a acoperi dezechilibrele create de sursele regenerabile.

Reprezentanţii Complexului au susţinut: "Funcţionarea aleatorie a energiilor regenerabile care au dispecerizare prioritară, pune în pericol siguranţa întregului Sistem Energetic Naţional, iar obligativitatea producătorilor pe bază de cărbune de a asigura echilibrul implică majorări substanţiale de costuri cauzate de frecventele opriri/porniri şi deteriorări de echipamente ce măresc costurile de producţie pe MWh şi scad cota de piaţă a energiei pe cărbune. Societatea a avut variaţii de sarcină de până la 1.000 MW în zilele cu rafale de vânt, provocând pierderi importante".

În ţara noastră, energia regenerabilă este subvenţionată cu aproximativ 10 euro/MWh de către consumatorul captiv, prin creşterea cotei de certificate verzi, ceea ce determină majorarea continuă a facturilor de energie electrică, chiar dacă preţurile de vânzare a energiei electrice pe bursă au scăzut de la an la an, mai arată comunicatul.

CE Oltenia solicită autorităţilor să acorde atenţie şi producătorilor clasici de energie, în vederea elaborării unor prevederi legislative care să asigure buna funcţionare, deopotrivă, a tuturor producătorilor de energie.

Potrivit CEO, compania ar fi putut asigura şi mai multă energie ţării noastre, dacă modificările legislative care au avut loc de-a lungul timpului nu ar fi condus la: blocarea proiectelor de reabilitare a unor capacităţi de producţie, din cauza diminuării veniturilor şi nealocării fondurilor nerambursabile din PNI, în perioada 2013-2016, respectiv returnarea a 25% din cheltuielile eligibile efectuate pentru eficientizarea grupurilor energetice (procentul alocat în Polonia este de 40%), realizarea stocurilor de cărbune necesare perioadelor de vârf de iarna în condiţiile lipsei fronturilor de lucru, din cauza neemiterii hotărârilor de guvern necesare exproprierilor şi impunerea cumpărării de certificate verzi inclusiv pentru energia consumată în activitatea proprie de extracţie şi producţie a lignitului, deşi legislaţia precizează că producătorii sunt scutiţi de la plata certificatelor verzi corespunzătoare energiei utilizate în consumul propriu tehnologic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb