Economia la turaţie mică, scoasă din viteză dar continuând să funcţioneze chiar şi moderat în condiţiile date, reprezintă soluţia depăşirii perioadei de criză în condiţii care să ne permită ulterior o revenire economică, fără pierderi substanţiale, se arată într-un comunicat al Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), remis Redacţiei noastre.
"Este momentul să ne concentrăm pe acţiuni care se vor propaga în evoluţia viitoare a economiei. Suntem conştienţi că imediat după criza actuală, o altă criză iminentă, cea economică, va izbucni, iar pentru a nu fi afectaţi în proporţie covârşitoare, trebuie să acţionăm acum pentru un viitor independent de măsurile de reducere şi prevenţie a îmbolnăvirii cu coronavirusşi a crizei din sănătate prin care trec toate statele lumii.", arată comunicatul.
Potrivit sursei citate, România trebuie să se reinventeze şi să acorde o atenţie sporită sectorului privat, singurul capabil să susţină economic revenirea din criză prin subvenţii de la guvern în cuantumul câştigului salarial mediu brut (5500 lei brut) pe perioada stării de urgenţă, pentru fiecare angajat păstrat timp de 6 luni.
"Astfel spus, în loc să stimulăm creşterea ratei şomajului, fie chiarşi a celui tehnic, stimulăm păstrarea locurilor de muncă, plata contribuţiilor salariale la bugetul de stat şi siguranţa locului de muncă pentru angajat.", se precizează în comunicat.
Sursa citată menţionează că, distanţarea socială se dovedeşte a fi o măsură bună în condiţiile pandemiei, însă distanţarea de economia reală va crea pe viitor probleme greu de rezolvat.
"Pentru a echilibra măsurile de distanţare socială de cele de stimulare a antreprenorilor prin impulsionarea acestora să păstreze personalul lucrativ, aceştia din urmă ar putea presta munca de acasă alternativ cu cea clasică, astfel încât la nivelul societăţilor impactul crizei create decoronavirusse va diminua, iar angajatul va ieşi din izolarea la domiciliu. Uşor, uşor, societatea trebuie săîşi continuie evoluţia, iar măsurile de pandemie trebuie alternate cu cele de revenire a ciclului economic normal.", transmite CONAF.
Astfel, eliminarea şomajului tehnic şi înlocuirea lui cu măsuri de stimulare a companiilor private în cuantumul salariului mediu brut, va elimina şi inechitatea dintre sectorul public şi cel privat.
În prezent angajaţii din aparatul bugetar nu simt presiunea pierderii locului de muncăşi nici diminuarea nivelului de trai,în timp ce cei din sectorul privat "tremură" de teama pierderii serviciului şi implicit a inchiderii afacerilor din sectoarele afectate.
Măsura, pe langă impactul benefic în economie, o rată a şomajului mult mai mică, are şi un impact emoţional: recâştigarea încrederii celor care susţin economia românească.
"Fără stimulente acordate mediului privat, rata şomajului ar putea depăşi 10% la nivel mondial, iar experienţa crizelor anterioare ne-a învăţat că, cu cât este mai tardivă redresarea companiilor cu atât se va prelungi asistenţa socială a angajaţilor disponibilizaţi, iar consumul va avea de suferit, creându-se astfel dezechilibre fundamentale în economie.", se arată în comunicatul remis.
Cristina Chiriac, preşedintele CONAF,a declarat: "Această măsură ar poziţiona economia românească "la relanti" în timpul pandemiei de COVID -19. Subvenţionarea salariilor de la stat este menită săpăstreze locurile de muncă, iar perioada de activitate lucrativă ar putea alterna cu cea de lucru la domiciliu a angajaţilor. Criza creată de coronavirus a scos în evidenţă numeroase provocări pentru economie, mai ales în ţările cu venituri mici, aşa cum este şi cazul României. În prezent, trebuie luate măsuri decisive şi coorodonate pentru a minimiza impactul uman şi economic viitor. Prin aceste măsuri ne dorim menţinerea stabilităţii financiare, reducerea la minimum a pierderii locurilor de muncăşi cel mai important, menţinerea afacerilor în stare de funcţionare."
CONAF aminteşte de modelul matematic găsit de Israel prin care economia va reporni după criza creată de coronavirus. Modelul se bazează pe închidere intermitentă a activităţii sociale şi economice.
"Acest model îmbină cele două crize: cea epidemiologică, de distanţare socialăşi cea de continuare a activităţii economice, deşi la parametri reduşi", a explicat preşedintele CONAF.
"De cele mai multe ori soluţia e în faţa noastră, nu trebuie să inventăm nimic ci să adaptăm economia reală la soluţii şi modele care deja existăşi au fost testate. S-a dovedit ştiinţific că, o strategie de muncă de cinci zile şi zece zile oprite, va fi mult mai suportabilă pentru economie şi va reduce impactul creat de coronavirus, împiedicând astfel prăbuşirea multor sectoare şi aruncând oamenii în şomaj şi sărăcie", a concluzionat Cristina Chiriac, Preşedinte CONAF.