Concediul l-a crescut pe Băsescu în sondaje!

Romana Puiuleţ
Ziarul BURSA #Politică / 31 august 2005

Renunţarea la demisie şi perioada inundaţiilor au făcut ca Tăriceanu să scadă, în timp ce Alianţa a crescut în preferinţele populaţiei

PSD a scăzut în luna august, înainte însă ca scandalul stenogramelor să reapară în primul plan al opiniei publice

Liderul PD, Emil Boc, a înregistrat cea mai mare pierdere în aceeaşi perioadă

Barometrul Opiniei Publice realizat de IMAS în perioada 5-12 august relevă că preşedintele Traian Băsescu a crescut cu un punct procentual faţă de luna iulie şi a ajuns la 50,4% din preferinţele electoratului. Preşedintele IMAS, Mircea Kivu, ne-a declarat că deşi fluctuaţiile sînt în marja de eroare, creşterea înregistrată în dreptul preşedintelui se datorează perioadei de concediu al acestuia. Explicaţia este că populaţia l-a văzut pe Train Băsescu relaxîndu-se pe litoral, dansînd în restaurante în timpul liber. Pe de altă parte, renunţarea la demisia guvernului şi la declanşarea alegerilor anticipate nu i-au interesat foarte mult pe cei intervievaţi. Premierul Călin Popescu Tăriceanu ocupă locul trei în topul celor mai de încredere politicieni, după Traian Băsescu şi Mircea Geoană, cu doar un punct procentual mai puţin decît în luna iulie, înregistrînd acum 32,7% din opţiunile repondenţilor. Adrian Năstase păstrează încă locul patru în clasament, însă social-democratul a pierdut din iulie pînă în august mai multe de două puncte procentuale. Imediat după Adrian Năstase se află liderul PD, Emil Boc, care a scăzut spectaculos în sondajul IMAS de la 27,1% cît înregistra în luna iulie, la 23,8% acum, ceea ce dovedeşte că Traian Băsescu este încă perceput ca liderul Partidului Democrat. Ultimul loc în acest clasament este ocupat de liderul PC, Dan Voiculescu, care înregistrează 6,4%.

Chiar dacă a fost blamată pentru politicile fiscale adoptate de guvern, dar şi pentru proasta gestionare a inundaţiilor, Alianţa PNL-PD a crescut cu aproape trei puncte procentuale din luna iulie pînă acum. PSD, în schimb a scăzut cu un punct procentual în acelaşi interval. Mircea Kivu spune că fluctuaţia PSD nu a fost afectată de apariţia în prim plan a stenogramelor care au ocupat spaţiul public după data de 15 august, dată la care a fost finalizat sondajul. PRM a scăzut şi el în preferinţele celor intervievaţi de la 12,1% la 10,7% în aceeaşi perioadă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb