Concluzia Finanţelor: TVA va creşte doar dacă reducerea CAS nu dă roade

Romana Puiuleţ
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 1 septembrie 2005

Ziarul "BURSA" vă prezintă strategia fiscală perfectată de experţii Ministerului Finanţelor în timpul ministrului Ionuţ Popescu, strategie care pare că va fi preluată şi de noul titular al portofoliului, Sebastian Vlădescu. Declaraţiile după demiterea fostului ministru nu prevedeau însă deloc acest lucru. Noii veniţi au fost numiţi tocmai pentru a promova o altă strategie care să corespundă programului de guvernare al Alianţei. Fostului ministru i s-a reproşat tocmai acest lucru, că prin intenţia sa de a majora TVA, nu ar continua procesul de relaxare fiscală început prin introducerea cotei unice. Din documentul obţinut de noi reiese că experţii Finanţelor nu au recomandat nici pînă acum majorarea TVA ca fiind o soluţie inevitabilă. Strategia fiscală a intrat prima dată în şedinţa de Guvern la începutul lunii august, urmînd să mai fie o dată prezentată Cabinetului în data de 25 august. Din cauza remanierii guvernamentale însă, strategia nu a mai ajuns pe masa miniştrilor. Potrivit unor surse guvernamentale, premierul Călin Popescu Tăriceanu a început încă din luna iulie să trimită extrase din strategie miniştrilor din cabinetul său, aşteptînd ca ei să îşi prezinte punctul de vedere, mai ales în ceea ce priveşte majorarea TVA cu trei puncte procentuale. Fostul ministru al finanţelor, Ionuţ Popescu, ne-a declarat ieri că strategia, la care au colaborat mai mulţi experţi ai ministerului, ar putea fi adoptată şi de predecesorul său, în condiţiile în care documentul cuprinde mai multe analize şi calcule. "Acum calculele sînt făcute. Ei trebuie să ia o decizie politică. Să hotărască dacă e sau nu nevoie să majoreze TVA", a adăugat Ionuţ Popescu.

Precizăm că strategia fiscală, în forma realizată de Ionuţ Popescu, nu a fost pînă acum discutată cu partenerii sociali.

Recomandarea experţilor care au lucrat la elaborarea strategiei fiscale este ca majorarea TVA să fie aplicată cel mai devreme la 1 iulie 2006, după ce vor fi evaluate efectele reducerii CAS

Concluzia experţilor din Ministerul Finanţelor care au lucrat la strategia fiscală pe următorii ani este că Guvernul ar trebui să apeleze la creşterea TVA cu trei puncte procentuale ca la o ultimă soluţie, după ce vor fi fost epuizate alte măsuri, cum ar fi îmbunătăţirea gradului de colectare a impozitelor şi creşterea bazei de impozitare. Oricum, experţii au recomandat Guvernului ca majorarea TVA să aibă loc doar dacă economia nu va răspunde conform aşteptărilor la scăderea contribuţiilor sociale, adică nu mai devreme de 1 iulie 2006. Experţii propun ca reducerea cu trei puncte procentuale a CAS pentru angajatori să aibă loc de la 1 ianuarie 2006. Potrivit calculelor efectuate de către echipa de experţi, reducerea CAS nu va avea un impact semnificativ asupra veniturilor bugetare, care vor scădea cu doar 2000 de miliarde de lei. În schimb, numărul de salariaţi din economie ar urma să crească cu aproximativ 150.000 de persoane.

Specialiştii Finanţelor recomandă ca odată cu reducerea CAS să fie pus accentul pe creşterea gradului de colectare a impozitelor şi lărgirea bazei de impozitare, prin găsirea de soluţii pentru fiscalizarea sectorului agricol. "O primă direcţie de acţiune ar reprezenta-o extinderea muncii salariale în agricultură, unde, în prezent, dintr-un total al populaţiei ocupate de 2,7 milioane persoane, doar 180.000 de persoane sînt salariate, iar dintre ele doar jumătate se regăsesc în societăţile agricole", se arată într-un document prezentat Guvernului la mijlocul lunii august.

Patronatele şi sindicatele din agricultură nu îmbrăţişează deloc intenţia autorităţilor de fiscalizare a sectorului agricol, considerînd că o astfel de măsură ar fi dificil de realizat cînd faci încă producţie cu plugul (vezi reacţiile reprezentanţilor patronatelor în pagina 3).

Motivele pentru care experţii Finanţelor nu recomandă majorarea TVA este impactul pe care această măsură îl va avea asupra inflaţiei, consumului şi investiţiilor, cu toate efectele care decurg de aici, precum şi faptul că veniturile suplimentare la buget nu sînt foarte mari, respectiv 24.000 de miliarde de lei.

O decizie finală privind politica fiscală a Guvernului pe următorii ani va fi luată în cadrul Coaliţiei de guvernare, probabil săptămîna viitoare.

(Puteţi analiza pe www.bursa.ro, scenariile Guvernului privind politica fiscală)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb