• Directorul general adjunct al companiei, Phil Stephenson, audiat la Parchetul General
Directorul general adjunct al companiei petroliere "Rompetrol", Phil Stephenson, a fost audiat ieri, de procurorii Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul "Petromidia", în care este acuzat de mai multe infracţiuni economice, printre care manipularea pieţei bursiere. În cursul zilei de ieri, lui Phil Stephenson i-au fost aduse la cunoştinţă ultimele acuzaţii în dosarul privind activitatea post-privatizare a companiei "Petromidia" SA.
Phil Stephenson consideră că acuzaţiile formulate de procurori la adresa sa sînt nedrepte şi spune că, în baza probelor pe care le deţine, va face dovada nevinovăţiei sale. Totodată, directorul adjunct al "Rompetrol" a amintit că încă nu au fost finalizate calculele privind prejudiciul adus companiei de acţiunile Parchetului.
Avocatul lui Stephenson, Ovidiu Buduşan, a declarat că va prezenta procurorilor probe care atestă nevinovăţia clientului său, plîngîndu-se şi de procedurile folosite de procurori în anchetele din acest dosar.
De menţionat că, în dosarul "Petromidia", procurorii au redeschis cercetările cu privire la Comisia Naţională de Valori Mobiliare şi Bursa de Valori Bucureşti (unde sînt cotate acţiunile "Rompetrol"). Conducerea companiei, respectiv Dinu Patriciu şi Phil Stephenson sînt cercetaţi cu privire la prejudiciile create începînd de la momentul listării acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti (7 aprilie 2004).
Anchetatorii au dispus începerea urmăririi penale împotriva lui Dinu Patriciu, Sorin Marin, Alexandru Nicolcioiu, Florin Eric Chiş şi Constantin Adrian Volintiru - care reprezintă conducerea SC "Rompetrol Rafinare" SA, precum şi faţă de cenzorii societăţii, pentru evaziune fiscală, spălare de bani şi înşelăciune. Potrivit anchetatorilor, directorul general adjunct al "Rompetrol", Phil Stephenson, este învinuit şi de complicitate la înşelăciune şi spălare de bani, în legătură cu o creanţă în valoare de 75 de milioane de dolari.
În zilele următoare este aşteptat la audieri şi preşedintele "Rompetrol", Dinu Patriciu.