CONFERINŢA "ENERGIA ÎN PRIZĂ", EDIŢIA A II-A / DANIELA LULACHE, "NUCLEARELECTRICA": "Rolul statului, esenţial în dezvoltarea marilor proiecte din energie"

A.V.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 17 septembrie 2014

"Rolul statului, esenţial în dezvoltarea marilor proiecte din energie"

Investiţiile în domeniul energetic din ţara noastră sunt esenţiale pentru ca România să devină independentă în acest domeniu, spune Daniela Lulache, director general al "Nuclearelectrica" SA, menţionând că societatea pe care domnia sa o reprezintă promovează proiectele de dezvoltare a Reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.

"Nu va veni nimeni să investească doar pentru că noi propunem un proiect, ci pentru ca să realizeze profit. Dar, orice investiţie în energie este costisitoare, nu se poate recupera prin preţurile de pe piaţă", declară Daniela Lulache, adăugând că, astfel, devine evident rolul statului în susţinerea unui asemenea proiect.

"Nu ne putem imagina ca o ţară precum România, în timp, pe termen mediu şi lung, să nu aibă acest schelet al sectorului energetic extrem de bine dezvoltat şi pus la punct", declară doamna Lulache.

Oficialul companiei "Nuclearelectrica" atrage atenţia că România are un mare avantaj şi anume: rezervele de uraniu, care pot fi folosite în producţia de energie nucleară, are o experienţă pe care alte ţări nu o au, şi performanţe demonstrate în domeniu.

"Cred că posibilitatea ca industria nucleară să-şi arate nenumăratele feţe şi să ajute la dezvoltarea învăţământului, educaţiei, la crearea de locuri de muncă bine plătite sunt elemente care merită luate în calcul", subliniază doamna Lulache, aducând în atenţie nevoia de investiţii în Reactoarele 3 şi 4.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Statul ... este intriga politica si bataie de joc la adresa poporului pe care-l dezinformeaza, iar cine ar trebui sa-l apere, caci au depus juramint de credinta poporului, fac pe lacheii si string informatii si fac munca informativa specifica in alte scopuri decit cele normale!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb