Delegaţia Permanentă a PNL a decis convocarea Congresului extraordinar al partidului pentru 28-29 iunie, în Bucureşti, urmând ca la forul suprem de conducere al PNL să participe 1550 de delegaţi.
Preşedintele demisionar al PNL Crin Antonescu a precizat ieri că norma de reprezentare a delegaţilor, calculată în Delegaţia Permanentă, este formată în proporţie de 90% din rezultatele fiecărei organizaţii la ultimele două alegeri la care partidul a participat singur, respectiv prezidenţialele din 2009 şi europarlamentarele din 2014, şi în proporţie de 10% din numărul de membri.
El a precizat că Delegaţia Permanentă a decis, totodată, înfiinţarea unei comisii pentru pregătirea proiectului de statut, condusă de un preşedinte onorific în persoana lui Mircea Ionescu Quintus şi de un preşedinte executiv în persoana senatorului Boboc.
Potrivit lui Antonescu, din comisie vor face parte 10 preşedinţi de organizaţii cu cele mai bune rezultate, precum şi doi reprezentanţi ai deputaţilor, doi reprezentanţi ai senatorilor şi Norica Nicolai.
Antonescu a arătat că în data de 24 iunie Delegaţia Permanentă se va reuni şi va discuta proiectul de statut propus de comisie, urmând a da şi un vot asupra acestui document.
Crin Antonescu a mai spus ieri că nu mai candidează la preşedinţia partidului. El a declarat că, dacă intenţia sa era să rămână la şefia PNL, atunci nu se angaja la demisie dacă partidul nu obţine un anumite scor la europarlamentare.
Crin Antonescu a spus, pe de altă parte, că susţine candidatura lui Klaus Iohannis la şefia PNL.
• Iohannis: Voi candida la preşedinţia PNL, am cerut şi primit derogare de vechime
Prim-vicepreşedintele demisionar al PNL, Klaus Iohannis, a anunţat, ieri, că va candida la preşedinţia PNL la Congresul extraordinar şi că a cerut şi primit derogare de vechime pentru a putea candida.
"În deschiderea Delegaţiei Permanente am anunţat că voi candida la preşedinţia PNL. Am cerut o derogare de vechime pentru a fi în această poziţie. Cred că reacţia colegilor din partid a fost una foarte bună. În concluzie, ne pregătim pentru Congres", a spus Iohannis, citat de Mediafax.
El a spus că a fost supărat de rezultatul la europarlamentare în Sibiu. "Eu cred că PNL va continua foarte bine, în final cred că vom şi câştiga", a spus Iohannis.
• Orban: Îmi retrag candidatura pentru şefia PNL
Liberalul Ludovic Orban a declarat ieri că îşi retrage candidatura la şefia PNL, menţionând că pune interesele partidului mai presus de interesele sale.
"Am luat decizia de a-mi retrage candidatura pentru şefia PNL", a spus Orban. Fostul ministru liberal a mai precizat că Iohannis este cea mai bună soluţie pentru PNL.
El a precizat că, deşi îşi reafirmase intenţia de a candida la preşedinţia PNL, la acel moment nu ştia că Iohannis intenţionează să îşi depună candidatura pentru această funcţie. "Deşi m-am pregătit în toată această perioadă pentru a putea conduce PNL, deşi ştiu că am în interiorul PNL cât şi în afara lui foarte mulţi susţinători, vă anunţ că am luat decizia, aşa cum am făcut întotdeauna, punând în plan secund interesul personal şi în prim plan interesul PNL, de a-mi retrage candidatura la şefia partidului", a anunţat Orban, adăugând că, în prezent, Klaus Iohannis este "cea mai bună soluţie pentru PNL".
"Consider că decizia domniei sale de a-şi asuma răspunderea de a conduce PNL în următoarea perioadă, decisivă pentru România, în care se va alege preşedintele României, este o decizie bună pentru România şi pentru PNL", a mai spus Orban, adăugând că îi acordă tot sprijinul lui Iohannis în demersul de a transforma PNL în bine şi de a construi un partid care să aibă forţa să câştige alegerile prezidenţiale şi să constituie coloana vertebrală a dreptei româneşti.
Ludovic Orban le-a transmis susţinătorilor săi să îl sprijine pe Klaus Iohannis şi să lupte pentru ca PNL să dea preşedintele României. Întrebat dacă Iohannis va candida la Preşedinţia României, Ludovic Orban a declarat că în cadrul Congresului se va lua o decizie.