Congresul SUA are veşti proaste pentru Deveselu

O.D.
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 noiembrie 2011

Supercomisia desemnată să reducă datoria Statelor Unite a anunţat luni că nu a ajuns la un acord, după trei luni de eforturi. Acest deznodământ era anticipat, iar vestea pică destul de prost pentru cetăţenii din Deveselu şi nu numai. Bugetul Apărării va fi micşorat automat cu 600 miliarde de dolari, acest lucru afectând pe termen scurt şi mediu toate proiectele externe. Dincolo de acest aspect, eşecul negocierilor afectează toate pieţele, inclusiv din Europa, semnalul fiind unul de lipsă de încredere.

După vizita la Washington, din septembrie, preşedintele Traian Băses-cu anunţa că ţara noastră va beneficia de cea mai bună protecţie din istorie: "Acordul pentru amplasarea unui sis-tem de apărare împotriva rachetelor balistice al Statele Unite pe teritoriul României este un acord, care prin conţinutul său, odată transpus în practică, face ca nivelul de securitate al României să fie cel mai înalt din toată istoria acestei ţări. Pentru prima dată România este protejată de un sistem antirachetă, care pune cetăţenii ei, instituţiile, economia românească în deplină siguranţă". Datele problemei pot suferi unele modificări având în vedere noul context.

Senatoarea democrată Patty Murray şi republicanul Jeb Hensarling şi-au exprimat dezamăgirea într-un comunicat comun: "Suntem profund dezamăgiţi că nu am ajuns la un acord de reducere a deficitului între cele două părţi. În pofida incapacităţii noastre de a rezolva divergenţele semnificative din cadrul comisiei, punem capăt acestui proces fiind uniţi în convingerea că criza datoriei în care a plonjat ţara noastră trebuie rezolvată şi că nu putem aştepta generaţia viitoare ca acest lucru să fie făcut". Cei 12 membri ai acestei comisii mixte - şase republicani şi tot atâţia democraţi - au fost desemnaţi să reducă deficitul de 1.200 de miliarde de dolari. Preşedintele american Barack Obama a acuzat republicanii de eşecul lucrărilor comisiei Congresului, apreciind că prea mulţi dintre ei "refuză să asculte vocea raţiunii şi a compromisului". Preşedintele a dat asigurări că Statele Unite nu riscă să intre în incapacitate de plată şi s-a declarat hotărât să menţină presiunea asupra aleşilor şi ameninţă cu veto orice tentativă a Congresului de a atenua reducerile bugetare care urmează să intre automat în vigoare. Înainte de constatarea eşecului, aleşii au părut mai mult decât oricând divizaţi cu privire la mijloacele de a ajunge la o reducere a datoriei, democraţii mizând pe creşterea impozitelor pentru bogaţi, începând din 2013, republicanii promovând tăieri drastice în programele sociale.

În lipsa unui acord, legea prevede punerea în aplicare automată, începând din 2013, a reducerii cheltuielilor în valoare de 1.200 de miliarde în zece ani, repartizaţi în părţi egale între apărare şi programele sociale. Reducerea datoriei, care a ajuns la 15.000 de miliarde de dolari, va fi fără îndoială una dintre temele majore de discuţie din campania pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor. Miza este enormă. Preşedintele Obama, care va candida pentru un al doilea mandat, a avertizat deja că în timpul propriei campanii nu va ezita să îi critice pe republicani, a căror poziţie constă în refuzarea, indiferent de cost, a creşterii imozitelor pentru americanii cei mai înstăriţi. "Supercomisia" trebuie să ajungă la un acord până astăzi, la miezul nopţii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb