Consiliul Concurenţei investighează,din oficiu, preluarea portofoliului Ozone de către Grupul Advent

F.A.
Companii / 19 noiembrie 2009

Consiliul Concurenţei a declanşat din oficiu o investigaţie privind posibila punere în practică a operaţiunii de concentrare economică prin care Grupul Advent a preluat unele active ale Ozone Laboratories SRL şi unor afiliaţi ai acesteia înainte de obţinerea autorizării Consiliului Concurenţei.

În cadrul acestei investigaţii, inspectorii Consiliului Concurenţei au realizat o serie de inspecţii inopinate la sediile părţilor implicate,informează un comunicat transmis azi de autoritatea de concurenţă, conform NewsIn.

"Este pentru prima oară când se foloseşte acest instrument, numit inspecţie inopinată, în cazul unei operaţiuni de concentrare economică. Însă nerespectarea obligaţiei de a nu implementa o concentare economică înainte de autorizarea acesteia de către Consiliul Concurenţei reprezintă o încălcare gravă a regulilor privind controlul fuziunilor şi achiziţiilor. De aceea, Consiliul Concurenţei va utiliza toate instrumentele disponibile pentru a se asigura că agenţii economici respectă aceste reguli", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb