CONSILIUL CONCURENŢEI: Preluarea Arcon Membrane de către Sika România, autorizată

T.T.
Companii / 11 iulie 2019

Preluarea Arcon Membrane de către Sika România, autorizată

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Sika România preia compania Arkon Membrane, potrivit unui comunicat al Autorităţii de Concurenţă.

Sika Romania este membră a grupului Sika, care desfăşoară activităţi în domeniul producerii de materiale de construcţii (producţie de beton, sisteme de hidroizolaţii, sisteme de acoperire, sisteme de pardoseli, sisteme de lipire şi etanşare, retehnologizări etc).

Grupul Sika este prezent în ţara noastră începând cu anul 2002 şi deţine două unităţi de producţie, în Braşov şi în Cluj, precum şi de o reţea naţională de logistică constând în depozite şi forţă de vânzări.

Arcon Membrane activează în domeniul materialelor de hidroizolare din România, având un portofoliu care acoperă, în principal, segmentul membranelor bituminoase de hidroizolare în rulouri.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea propusă nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul Autorităţii de Concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb