Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa serviciilor stomatologice având ca obiect o posibilă înţelegere de preţ şi de a nu-şi racola angajaţii, strângând o serie de probe în acest sens, a declarat, miercuri, directorul general al autorităţii de concurenţă, Daniela Bădilă, informează Agerpres.
"Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa serviciilor stomatologice având ca obiect o posibilă înţelegere de preţ şi o posibilă înţelegere de a nu-şi racola angajaţii. La nivel naţional, investigaţia este de abia declanşată şi operează prezumţia de nevinovăţie. Noi căutăm să strângem probe să vedem dacă, în mod concret, este vorba de o prevedere introdusă în Codul Deontologic al Colegiului Medicilor Stomatologi, prin care s-ar impune un nivel de preţ minim al tarifelor pe care aceştia să le practice. Dacă această prevedere a fost implementată, vom vedea pe parcursul derulării investigaţiei", a precizat directorul general al Consiliului Concurenţei.
Autoritatea de concurenţă a declanşat, la finalul lunii ianuarie, o investigaţie privind posibila încălcare a legislaţiei din domeniul concurenţei de către Colegiul Medicilor Stomatologi din România.
În cadrul investigaţiei, au fost efectuate inspecţii inopinate la sediul Colegiului Medicilor Stomatologi din România şi la sediul Colegiului Medicilor Stomatologi Iaşi.
"Autoritatea de concurenţă deţine indicii conform cărora Colegiul Medicilor Stomatologi ar fi stabilit onorarii minime pentru serviciile prestate de membrii săi. De asemenea, Consiliul Concurenţei are suspiciuni că prin intermediul Colegiului s-ar fi introdus unele restricţii privind recrutarea personalului de la un cabinet stomatologic la altul, cu scopul de a-şi împărţi piaţa forţei de muncă specializată în domeniul stomatologic şi de a impune un nivel minim al drepturilor salariale. Această practică, denumită 'no-poach', prin care nu se contactează, nu se recrutează şi nu se angajează persoane care lucrează şi/sau au lucrat la vreunul dintre cabinetele stomatologice concurente, elimină concurenţa reală de pe piaţă pentru atragerea angajaţilor, scăzând mobilitatea forţei de muncă, chiar ţinând-o captivă. Practic, aceste acorduri au drept consecinţă menţinerea salariilor pentru respectivele specializări la un nivel artificial, inferior celui real", menţionează Consiliul Concurenţei.
În plus, există indicii conform cărora Colegiul Stomatologilor din România a impus cabinetelor stomatologice restricţii privind acordarea de reduceri sau de alte avantaje materiale/facilităţi pentru atragerea sau fidelizarea pacienţilor.
"Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii, decizii ale asociaţiilor şi practici concertate, care împiedică, restrâng ori denaturează concurenţa pe piaţa românească prin stabilirea preţurilor sau orice alte condiţii de tranzacţionare. Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici de concurenţă neloială. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor", preciza instituţia.
Opinia Cititorului