Consiliul de Securitate al ONU salută convorbirile intercoreene de ieri, sperând că acestea vor deschide calea unei denuclearizări a peninsulei, a declarat astăzi preşedintele în exerciţiu al acestui for, ambasadorul Kazahstanului, Kairat Umarov, potrivit AFP.
"Membrii Consiliului consideră că un dialog iniţial între cele două state coreene deschide posibilităţi pentru stabilirea încrederii în peninsula coreeană în vederea reducerii tensiunilor şi a realizării unei denuclearizări", a afirmat diplomatul, citat de AFP, la finalul unei discuţii între cei 15 membri ai Consiliului pe marginea ultimelor evoluţii ale relaţiilor dintre cele două ţări vecine.
Reprezentanţii sud şi nord-coreeni s-au întâlnit ieri, pentru prima oară după decembrie 2015, într-o reuniune în cursul căreia Phenianul - care în 1988 a boicotat Jocurile de la Seul - a acceptat să trimită în Sud o delegaţie pentru JO de iarnă ce vor avea loc la Pyeongchang, între 9 şi 25 februarie.
Într-un comunicat, ambasadorul suedez la ONU, Olof Skoog, a cărui ţară este foarte implicată în relaţiile dintre Coreea de Nord şi comunitatea internaţională, a subliniat că participarea acestei ţări la JO reprezintă "o dezvoltare pozitivă".
Preşedintele american, Donald Trump, s-a arătat astăzi, într-o discuţie cu omologul său sud-coreean, Moon Jae-In, deschis la convorbiri directe între SUA şi Coreea de Nord.