CONSILIUL INVESTITORILOR STRĂINI: ''Prognozele de creştere ale economiei României au fost ajustate la 5,1% pentru anul 2021''

G.U.
Miscellanea / 18 mai 2021

''Prognozele de creştere ale economiei României au fost ajustate la 5,1% pentru anul 2021''

Previziunile economice ale Comisiei Europene (CE) din primăvara anului 2021 arată o îmbunătăţire a perspectivelor de creştere în comparaţie cu previziunile din iarna trecută, conform unui comunicat de presă al Consiliului Investitorilor Străini.În cazul României, prognozele de creştere ale economiei au fost ajustate la 5,1% pentru anul 2021 şi 4,9% pentru anul 2022, spre deosebire de cele din iarnă ce indicau creşteri de 3,8% şi respectiv 4%.

Se aşteaptă ca economiile tuturor statelor membre să revină la nivelurile de dinainte de criză până la sfârşitul anului 2022, pe măsură ce vaccinarea populaţiei progresează, iar măsurile de distanţare socială se vor putea ridica treptat. Introducerea graduală a proiectelor din cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă va contribui la impulsionarea creşterii investiţiilor, notează sursa citată.

În mod similar, rezultatele indicatorului FIC Business Sentiment Index (BSI) aferente lunii martie 2021, surprind percepţia în general optimistă a investitorilor cu privire la mediul de afaceri din România, la mai mult de un an de la declanşarea pandemiei, comparativ cu iteraţia precedentă (toamna 2020), când criza sanitară era percepută ca atingând un nou apogeu.

Potrivit membrilor FIC, există un sentiment de optimism moderat cu privire la direcţia în care se îndreaptă dezvoltarea afacerilor în perioada următoare. Această percepţie pozitivă din prezent poate fi explicată prin depăşirea momentelor incerte care au caracterizat lunile anterioare de criză şi de asemenea, de apariţia vaccinului şi a succesului campaniilor de vaccinare din ultima perioadă.

Conform comunicatului, încrederea investitorilor în piaţa din România se reflectă în răspunsurile cu privire la investiţiile planificate pentru următoarele 12 luni: mai mult de jumătate dintre respondenţi (51,1%) se aşteaptă să crească investiţiile şi doar 13% le vor pune în aşteptare. Acest rezultat reprezintă cel mai mare scor înregistrat de la prima iteraţie BSI, surprinzând un nivel maxim pentru creşterea investiţiilor programate pentru anul următor de către companii.

În plus, deşi investiţiile planificate sunt foarte mari, se aşteaptă ca cele alocate pentru forţa de muncă să crească într-un ritm mai lent (33,3% dintre respondenţi au în plan creşteri). Acest lucru ar putea fi rezultatul faptului că investiţiile planificate sunt legate de digitalizare şi nu implică neapărat crearea de noi locuri de muncă.

Investitorii consideră că experienţa anului trecut a oferit lecţii importante care pot duce la oportunităţi viitoare. Printre cele mai importante lecţii învăţate de mediul de afaceri şi puse în aplicare pentru creşterea rezilienţei business-ului propriu, menţionăm următoarele:

Accelerarea transformării digitale;

O creştere a agilităţii şi flexibilităţii afacerii;

Optimizarea costurilor.

Tendinţa spre digitalizare care a pornit de la nivel european este una dintre oportunităţile pe care mediul de afaceri a reuşit să le cunoască mai bine în perioada anului trecut. Accelerarea digitalizării poate fi un bun punct de plecare pentru o schimbare în structura distribuţiei stocului de investiţii străine, spre industrii cu grad de intensitate tehnologică mai ridicată.

Membrii FIC consideră că perioada următoare este deschisă oportunităţilor şi va fi caracterizată de o creştere economică peste media europeană, iar previziunile Comisiei Europene, precum şi cele ale instituţiilor internaţionale (FMI, Banca Mondială) arată că anul 2021 se conturează, într-adevăr, în această direcţie.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb