Conspiraţia

În marile scandaluri care au ţinut prima pagină în ultima săptămână conspiraţia a fost invocată cu insistenţă. Mai întâi conspiraţia împotriva Elenei Udrea, mai apoi cea împotriva lui Mircea Băsescu. Şi dacă ancheta parlamentară privind modul de cheltuire a bugetelor de publicitate e instrumentată de o comisie parlamentară, deci explicit politică, ceea ce poate crea confuzie, în a doua situaţie faptele sunt clare şi simple, Mircea Băsescu a fost din proprie voinţă - până vineri, când dezvăluirile din presă şi probabilele recomandări ale fratelui său mai mare l-au obligat să se retragă - acţionarul unei firme care nu putea face afaceri decât cu statul. Şi încă într-un domeniu în care atribuţiile fratelui său sunt "rezervate" prin Constituţie: apărarea. În acest punct unii au detectat o lucrătură meşteşugită pentru a încheia contracte, însă preşedintele a identificat urmele conspiraţiei.

Conspiraţiile şi scandalurile nu pot însă rezolva criza, nici nu pot relansa economia, dar pot acoperi urmele. Şi mai ales pot deturna atenţia publicului cu tehnica imbatabilă a cultivării zvonurilor. Poate şi de aceea unii afirmau zilele acestea prin presă că la noi criza ar fi doar la televizor, nu şi în marile spaţii comerciale. Probabil că prăbuşirea economiei cu peste 8% este ş i ea o poveste de speriat oamenii slabi. Ori poate, de ce nu!, criza însăşi e o conspiraţie ocultă împotriva oamenilor de bine. Să revenim însă la conspiraţiile care au preocupat presa.

În primul caz au fost "deconspiraţi" membrii comisiei parlamentare de anchetă prin publicarea unor înregis­trări care desfid ideea de imunitate parlamentară. Dar ce contează, câtă vreme oricum parlamentul este o instituţie condamnată de opinia publică, iar imunitatea este prezentată ca un privilegiu care protejează hoţi şi corupţi! Pe această carte a jucat Elena Udrea când a bravat în faţa comisiei. Iar galeria exulta. Şi astfel s-a mai consumat încă un atac care a vizat nu doar parlamentul, ci mecanis­mul democraţiei parlamentare.

În al doilea caz conspiraţia îl viza pe Mircea Băsescu. Conform fratelui său, preşedintele, acesta a semnat pentru o firmă, dar a fost înregistrat ca acţionar pentru o altă firmă. Se pare însă că preşedintele era în eroare. Tentat de teoria conspiraţiei nu a analizat faptele. Căci ceea ce era iniţial denumit Exhibition Aircraft Defence and Security, adică abreviat EADS - ceea ce aducea, nici mai mult, nici mai puţin, cu numele unei marii companii europene, European Aeronautic Defence and Space, grup industrial din sectorul aeronautic şi militar - a devenit la înregistrarea la Registrul Comerţului Defense, Security and Intelligence CO, adică deja celebra Desintco. Nu erau două firme, ci una şi aceiaşi, cu acelaşi obiectiv: "organizarea de târguri şi expoziţii în domeniul militar".

În ambele " conspiraţii" povara demonstraţiei a fost lăsată fie pe seama comisei de anchetă, fie pe cea a presei. În loc ca cei ce au făcut acuzaţiile de conspiraţie să le şi demonstreze, au preferat să îşi susţină afirmaţiile cu ajutorul a trei metode clasice de inducere în eroare: mizând pe ignoranţa publicului, pe atacul la persoană şi pe acuza că aceleaşi lucruri au fost făcute şi de ceilalţi. Deja din antichitate ad ignorantiam (specularea ignoranţei), ad hominem (atacul la persoană) şi tu quoqve (şi tu faci la fel) erau dovedite ca false argumente. Dar ele mai sunt încă folosite pentru a înlocui analiza unei idei cu atacul împotriva celor ce o susţin. Iată câteva exemple! Pentru cn publicul nu cunoaşte rolul şi modul în care funcţionează imunitatea parlamentară au fost depuse plângeri penale împotriva unor membri ai comisei de anchetă cărora nimeni nu le poate da curs. Astfel a eludat orice referire la problema cercetată. Având ca probă înregistrări ilegale s-a invocat antepronunţarea comisiei mizând pe confuzia între ancheta juridică şi cea parlamentară, ultima fiind prin natura sa o anchetă politică care nu se poate suplini celei juridice. S-a vorbit despre două firme acolo unde era doar una. Şi toate acestea pentru a dovedi cabala conspiratorilor oculţi. Dar dacă teoria conspiraţiei poate aduce voturi, nu poate folosi nici ca filosofie de guvernare, nici ca obiectiv politic pe termen lung.