Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a anunţat că va propune patronatelor şi sindicatelor din industria petrochimică ca întrega cantitate de gaze naturale produsă în ţara noastră să fie vândută pe bursă, urmând să aibă o discuţie în acest sens şi cu autoritatea de reglementare în domeniu, relatează sursele de presă.
"Am avut discuţii astăzi cu sindicatele din industria petrochimică. Sigur, există nemulţumiri legate de creşterea preţului la gaze naturale. M-am înţeles cu ei ca săptămâna viitoare, împreună cu patronatele, la Departamentul pentru energie să avem încă o discuţie. Propunerea noastră va fi, probabil, ca întrega cantitate de gaze naturale produsă în România să fie vândută pe bursă. În acest sens, mâine o să am o discuţie cu cei de la ANRE pentru punerea în practică a platformei de gaze naturale în aşa fel încât preţul să se creeze pe bursă şi să nu mai avem probleme legate de reglementare sau de cantitate vândută de către producătorii naţionali", a spus Niţă, într-o conferinţă de presă susţinută astăzi.
El a precizat că preţul va rămâne reglementat pentru consumatorii casnici şi pentru creşe, grădiniţe, şcoli, instituţii publice.
Niţă a amintit că a cerut amânarea calendarului de liberalizare a preţurilor gazelor naturale, dar Comisia Europeană nu a fost de acord.