CONSTANTIN: "Toţi banii necesari înfiinţării culturilor în primăvară se vor achita până la 15 februarie"

F.A.
Companii / 14 ianuarie 2014

Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a precizat, astăzi, în cadrul a două întâlniri cu producătorii agricoli din sectorul vegetal şi zootehnic, că până la 15 februarie se vor achita toţi banii necesari înfiinţării culturilor de primăvară, se arată într-un comunicat de presă al MADR.

În privinţa subvenţiile, Daniel Constantin a precizat că acestea au putut fi plătite începând cu primele zile ale lunii ianuarie 2014, graţie promulgării Legii bugetului de stat în decembrie 2013, care a făcut posibil împrumutul de la Trezoreria Statului a sumei de 6,3 miliarde de lei. Astfel, pentru SAPS, din cele 3,1 miliarde lei, APIA a solicitat pentru plată suma de 979 milioane lei.

Potrivit comunicatului, APIA a solicitat pentru plata CNDP-ului din domeniul vegetal suma de 140 milioane lei din totalul aferent de 596 milioane lei, urmând ca până la 15 februarie să fie plătiţi fermierilor toţi banii necesari înfiinţării culturilor în primăvară.

Conform comunicatului, APIA a solicitat toţi banii necesari plăţii CNDP - urilor la ovine, în sumă de 345 milioane lei, urmând ca plăţile pentru crescătorii de ovine din zonele defavorizate, care vor primi suplimentul de 6,5 euro/cap de animal, să se facă la începutul lunii februarie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7536
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3029
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0007
Gram de aur (XAU)Gram de aur449.0238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb