Europa nu moare şi nici nu se predă

Pentru orice privitor "obiectiv", este greu de înţeles de ce, după trei sferturi de secol de istorie post-belică, în care conceptul "Uniunii" a fost cultivat asiduu, în care necesitatea şi avantajele dezvoltării economice, politice şi de securitate, respectiv a dimensiunii culturale unitare a spaţiului european au devenit evidente, Europa încă nu a cristalizat ca actor geo-politic cu identitate precisă, stabilă, capabilă de impact geo-politic pe măsură. Numai proştii cred că pentru a constitui o identitate colectivă trebuie neapărat să distrugi sau să dizolvi identităţile particulare. Că una este incompatibilă cu cealaltă. Ca dovadă, oamenii luaţi ca individualităţi nu se dizolvă în societăţi, ei continuă să existe, iar pe această bază pot constitui entităţi colective care să le rezolve mai bine problemele, care să le susţină dezvoltarea!!! Desigur, o jumătate de secol de "izolare sanitară" între Est şi Vest, de acerbă competiţie dusă adesea cu mijloacele "neortodoxe" ale operaţiunilor speciale şi secrete de fragilizare, destabilizare, influenţare negativă şi deturnare politică nu puteau rămîne fără consecinţe. Ca să se vindece complet de o rană, de o boală, organismul are nevoie de cel puţin tot atît timp cît i-a luat să se îmbolnăvească! Poate ar trebui să avem răbdare măcar încă o jumătate de secol. Poate mai puţin, totuşi! Speranţa vine de unde nici cu gîndul nu gîndeşti. În cazul de faţă, din evoluţiile politice şi economice actuale, greu, dacă nu imposibil, de anticipat acum mai bine de trei decenii, atunci cînd URSS, America şi Europa au părăsit terenul mocirlos, plin de capcane şi pericole al războiului rece. Circumstanţele actuale, departe de a fi "angelic" favorabile şi liniştitoare, ridică probleme, ameninţări şi sfidări fără precedent, pentru care Europa nu are răspunsuri gata pregătite. De aceea, nu puţini au fost cei care s-au aşteptat şi încă se mai aşteaptă ca Europa să implodeze. Să se facă ţăndări sub loviturile brutale ale celor două fronturi pe care este obligată să lupte. La est, agresiunea Rusiei şi mai larg, planurile de termen lung ale Moscovei de a recuceri Europa, sau măcar partea care i-a revenit după împărţirea de la sfîrşitul celui de al doilea război mondial. La vest, peste Atlantic, animozitatea transformată de politicile Administraţiei Trump în adversitate deschisă, declarată, a Statelor Unite ale Americii care, din aliat cu rol fundamental în securitatea Europei, a devenit sursă primară de instabilitate şi incertitudine strategică. Pactul Trump-Putin nu mai poate fi tratat ca o simplă "metaforă", el este o certitudine care produce efecte consistente şi de termen lung în plan politic, economic şi de securitate. Pentru prima dată în istoria ONU, reprezentantul Statelor Unite a votat alături de Rusia şi împotriva aliaţilor europeni, pentru a bloca o moţiune care condamnă agresiunea. A Rusiei asupra Ucrainei! Trump nu vrea să aibă de a face cu Europa, cînd vine vorba despre soluţiile pentru "pacea" din Ucraina. Nu vrea să aibă de a face nici cu Ucraina. Sau, cel puţin, nu cu Zelensky, simbolul şi stindardul opoziţiei fără compromisuri, crîncene, împotriva Rusiei putiniene! Vrea să rezolve totul doar cu Putin!!! Statele Unite nu mai pun la dispoziţie gratuit ajutor militar şi economic Ucrainei. Cer autorităţilor de la Kiev să plătească nu doar pentru viitor, ci şi pentru ajutorul deja acordat, în contra-partidă, cu bunuri şi valori din avuţia naţională. Resurse minerale, spre exemplu! Statele Unite nu vor să mai audă de NATO, în orice caz, nu în legătură cu subiectul Ucraina! Europenii să facă bine şi să uite de vremurile cînd securitatea, mijloacele şi angajamentele de la Washington veneau pe gratis. (Oare, chiar au venit vreodată pe gratis?!!) A venit vremea să îşi cumpere securitatea de la Washington, la preţurile de mercurial stabilite de Trump. Aceasta este, din punctul de vedere al Europei, nu doar altă lume, ci o lume întoarsă cu capul în jos! Singura lume, însă, care a avut puterea să trezească Europa din letargia soluţiilor desenate şi susţinute inerţial pe întreaga durată a războiului rece şi post-război rece, pînă acum. Trezită brusc şi brutal din "somnul cel de moarte", Europa dă semne că vrea să trăiască. Că are nu doar dorinţa, ci şi puterea să "o ia de la capăt". Sau, mai bine zis, să deseneze un drum propriu de acolo de unde s-a rupt firul aranjamentelor post-belice, al relaţiilor privilegiate cu Statele Unite. Politic, Europa refuză deocamdată să se predea lui Trump şi să preia ca pe literă de evanghelie ideologia şi "soluţiile" MAGA. Deşi livrat într-un înveliş "dulce" de complimente şi "delicateţuri", acesta este mesajul "amar" pe care Macron l-a livrat la Washington. Desigur, Europa este gata să facă compromisuri. Spre exemplu, nu se va opune tranzacţiilor prin care Trump vrea să "uşureze" Ucraina de resursele ei naturale. Oricum nu ar avea cum să se opună! Mai mult, este gata să îşi asume integral costurile unei prezenţe militare în Ucraina, ca formă de garanţie pentru soluţia de pace care ar urma să fie desenată de negocierile în curs dintre SUA şi Rusia. Trupe pentru care Macron a cerut, însă, explicit, angajamentul de protecţie al Americii, în eventualitatea că Putin ar încerca, la un moment dat, să angajeze o confruntare directă cu aceste trupe, pregătite şi dotate doar pentru misiunea de garant al păcii, nu pentru un război direct cu Rusia. Prin prezenţa sa la Casa Albă, Macron l-a obligat pe Trump să admită că soluţiile pentru problemele din Europa nu pot fi desenate şi puse în operă fără Europa! Semne bune vin şi din Germania, unde rezultatele alegerilor de duminică marchează evitarea unei crize politice de lungă durată şi continuarea soluţiei de guvernare "Marea Coaliţie", cu rolurile inversate între socialişti şi creştini-democraţi. Friedrich Merz, cel mai probabil viitorul Cancelar al coaliţiei UCD-SPD, nu a făcut nici un secret din poziţia sa privind tema critică a agresiunii Rusiei din Ucraina şi nici din opoziţia sa faţă de soluţiile Trump pentru relaţia cu Europa. În noua configuraţie politică de la Berlin, este foarte probabil ca relaţia germano-franceză să fie readusă la viaţă activă, să capete un plus semnificativ de conţinut şi să producă soluţii noi, neabordate pînă acum, atît pentru temele Uniunii Europene, cît şi pentru relaţiile ei cu Rusia şi Statele Unite, pentru securitatea şi dezvoltarea instituţională a Europei ca Uniune.