SelfPay, profit net de trei ori mai mare în 2024, pe fondul extinderii reţelei şi digitalizării serviciilor

M.B.
Companii / 26 februarie

SelfPay, profit net de trei ori mai mare în 2024, pe fondul extinderii reţelei şi digitalizării serviciilor

SelfPay, liderul pieţei de Staţii de Plată self-service din ţara noastră, a înregistrat în 2024 un profit net de 32,2 milioane de lei, aproape triplu faţă de anul precedent, potrivit unui comunicat transmis redacţiei. Această creştere semnificativă reflectă atât extinderea continuă a reţelei de Staţii de Plată, cât şi adoptarea tot mai largă a soluţiilor digitale oferite de companie.

Veniturile SelfPay au crescut cu 27,7%, ajungând la 236,1 milioane de lei în 2024, iar EBITDA a înregistrat un avans puternic, de la 20,4 milioane de lei în 2023 la 45,4 milioane de lei în 2024, reprezentând o creştere de 122,5%. Datele financiare sunt în curs de auditare, iar rezultatele definitive vor fi raportate către BVB la finalul lunii aprilie 2025.

Performanţele financiare ale companiei au fost susţinute şi de creşterea rapidă a aplicaţiei mobile SelfPay Now, care oferă utilizatorilor funcţionalităţi precum Cash Deposit - ce permite alimentarea cardurilor cu numerar în timp real, transferuri imediate, open banking şi plata gratuită a taxelor locale şi a facturilor de utilităţi.

Numărul total de utilizatori ai aplicaţiei a crescut cu 113,8% în 2024 faţă de 2023, ajungând la aproximativ 604.000. De asemenea, numărul de tranzacţii procesate prin intermediul acesteia a urcat de la 1,5 milioane în 2023 la 3,3 milioane în 2024, înregistrând un avans de 113,4%. Valoarea totală a tranzacţiilor a atins 912 milioane de lei, în creştere cu 98,7% faţă de anul anterior.

"Aceste rezultate validează strategia noastră de business, orientată spre dezvoltarea ecosistemului de soluţii pentru plăţi SelfPay, prin care susţinem incluziunea financiară şi convergenţa dintre plăţile în cash şi cele electronice. Suntem în mod particular încântaţi de evoluţia aplicaţiei SelfPay Now, pe care o dezvoltăm în direcţia unui super-app, oferind utilizatorilor o experienţă completă, dincolo de simpla facilitare a plăţilor", a declarat Adrian Badea, CEO SelfPay, conform comunicatului.

SelfPay a continuat expansiunea reţelei sale fizice, ajungând la peste 12.000 de Staţii de Plată în 2024, faţă de aproximativ 10.700 în anul anterior. Creşterea numărului de unităţi a condus la o majorare a volumului total de tranzacţii realizate prin acestea, depăşind 43 de milioane de operaţiuni în 2024, cu 19,5% mai mult faţă de 2023.

Valoarea totală a tranzacţiilor procesate de către SelfPay a crescut cu 27,9%, ajungând la 1,35 miliarde de euro în 2024. Această evoluţie subliniază tendinţa tot mai accentuată a utilizatorilor de a adopta metode rapide şi eficiente de plată self-service.

Pentru 2025, SelfPay îşi propune să continue investiţiile în extinderea ecosistemului digital şi consolidarea poziţiei pe piaţa locală a plăţilor self-service

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7417
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2954
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9965
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.9424

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb