CONTINUĂ PROTESTELE DIN NORD-VESTUL ŢĂRII Producătorii de ţuică bihoreni cer micşorarea accizelor

A.G.R.
Ziarul BURSA #Materii Prime / 11 septembrie 2008

Producătorii de ţuică bihoreni cer micşorarea accizelor

Aproape 100 de producători de ţuică bihoreni au protestat, ieri, şi au adresat subprefectului Traian Abrudan un memoriu către primul-ministru, pe care Prefectura Bihor îl va înainta Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - ministrului Dacian Cioloş şi Ministerului Economiei şi Finanţelor, ministrului Varujan Vosganian. În scrisoarea semnată de către vicepreşedintele Asociaţiei Patronale a Producătorilor de Palincă Naturală din Bihor, Flore Vlad, pălincarii se opun Legii 571/2003 privind Codul fiscal care prevede ca ţuica şi rachiurile pentru consumul propriu al unei gos-podării individuale din recolta proprie se poate realiza în sistem de prestări servicii, numai în antrepozite fiscale autorizate, pentru care sunt necesare o mulţime de documente pe care ţăranul nu le poate face.

Potrivit Agerpres, ei doresc ca întreaga producţie de palincă să nu fie accizată la cazanele săteşti, ci la vânzare de fiecare producător; cazanele săteşti să fie lăsate tradiţionale, nu antrepozit fiscal, să poată face prestări servicii sub supravegherea finanţelor publice pe baza unui randament unic pentru toţi cazangiii, în funcţie de capacitatea cazanului, de comun acord cu asociaţia producătorilor de palincă. Iar, în cele din urmă, cei care vor dori să vândă acest produs să achite la vânzare o acciză de zece ori mai mică decât alcoolul etilic (spirt), după randament.

Producătorii consideră că dacă aceste doleanţe vor fi rezolvate, în bugetul statului vor intra bani mai mulţi şi nu vom avea producători de palincă în puşcării, ca evazionişti fiscali, şi nici ţărani care vor tăia pomii sau vor abandona livezile.

În răspunsul dat de Comisia Europeană la scrisoarea ministrului român ai agriculturii, Dacian Cioloş, şi ministrului finanţelor, Varujan Vosganian, în legătură cu plata accizelor de către producătorii români de ţuică, se arată că Directiva 92/83 referitoare la accizele aplicate alcoolului şi băuturilor alcoolice este în curs de revizuire şi că se are în vedere şi modificarea actualelor prevederi referitoare la micii producători.

"Pentru cine se aştepta la un răspuns afirmativ, scrisoarea Comisiei poate fi considerată dezamăgitoare. Însă Comisia a dat un răspuns diplomatic la solicitarea miniştrilor români", au declarat surse de la Bruxelles, citate de Agerpres.

Miniştrii Cioloş şi Vosganian au trimis, încă din luna iulie, comisarului european pentru taxe şi uniune vamală, Laszlo Kovacs, o scrisoare prin prezentau situaţia actuală de accizare din România şi solicitau avizul Comisiei pentru a se aplica un regim de accizare prin care gospodăriile să fie scutite de plata taxei pentru o cantitate de 100 de litri de ţuică şi rachiuri din fructe destinate consumului propriu, iar micile distilerii să beneficieze de o reducere diferenţiată. Astfel, pentru cei care realizează o producţie anuală cuprinsă între unu şi cinci hectolitri se propune o acciză de 25% din acciza standard, iar pentru cei care realizează o producţie anuală între cinci şi 10 hectolitri, o acciză de 50% din acciza standard.

Executivul comunitar a trimis abia marţi, 9 septembrie, un răspuns la această scrisoare, fără a-i da părţii române avizul solicitat, ci doar indicându-i că o decizie în acest sens se va lua abia după ce se va încheia procesul recent demarat de revizuire a legislaţiei europene referitoare la accizele aplicate alcoolului şi băuturilor alcoolice. Acest proces de revizuire a Directivei 92/83 ar putea dura "de la câteva luni până la câţiva ani". Totuşi, până la clarificarea situaţiei la nivel comunitar, partea română ar putea lua unele măsuri cu caracter temporar în sensul reducerii accizelor ce trebuie plătite de micii producători

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. intentii ale guvernului???? sa lase hotii cei mari sa faca averi, iar talpa tarii sa se duca dracului ca deh?sint cei multi si prosti....... s-o creada ei VIN ALEGERILE... TAI TAI...PNL ne vedem la alegeri?????

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb