CONTROLUL ANPC PE PUBLICITATE: Aproape 90% din sistemul bancar a înşelat consumatorii

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 octombrie 2017

Aproape 90% din sistemul bancar a înşelat consumatorii
  • document ataşat Comunicatul ANPC
    apasă aici pentru a descărca.

    15 bănci au fost amendate de ANPC pentru publicitate înşelătoare, din tot atâtea controlate. Cele 15 instituţii de credit sancţionate cumulează aproape 90% din toată piaţa bancară.

    BCR, Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, OTP Bank, Unicredit Bank, Piraeus Bank, Bancpost, Credit Europe Bank, Garanti Bank, Alpha Bank, ING Bank, Bank Leumi, Raiffeisen Bank, Libra Internet Bank au fost amendate cu 570.000 de lei în cadrul controlului tematic pe publicitate derulat, în ultima perioadă, de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Rezultatul controlului ANPC reprezintă un risc reputaţional pentru bănci? Poate fi considerat acesta risc sistemic? În ce măsură este responsabilă Banca Naţională a României pentru situaţia în care se află băncile noastre? Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, nu a dorit să comenteze pe subiect şi nici reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) nu ne-au răspuns la solicitare.

    ANPC: "Flyerele publicitare ale băncilor nu cuprind informaţiile obligatorii"

    Amenzile de 570.000 de lei au fost aplicate ca urmare a controlului tematic pe publicitate, în cadrul căruia comisarii ANPC verifică modul în care băncile îşi promovează produsele în media.

    Pe lângă aceste sancţiuni, Autoritatea a dispus măsuri de aducere a contractelor în conformitate cu prevederile legale, în termen de 30 de zile; măsuri de încetare a practicilor comerciale incorecte; restituirea sumelor încasate fără temei legal, în termen de 15 zile; corectarea oricăror neconformităţi cu prevederile legale constatate, în termen de 15 zile, precum şi măsuri de suspendare a derulării campaniilor publicitare până la intrarea în legalitate.

    Băncile au fost controlate de ANPC în perioada 28 august - 6 octombrie 2017.

    Conform unui comunicat al ANPC, printre neregulile identificate de Autoritate în reclamele instituţiilor de credit se numără faptul că în cadrul flyerului publicitar nu sunt cuprinse informaţiile obligatorii pentru acest gen de reclamă referitoare la contractele de credit, precum şi lipsa informaţiilor standard oferite prin intermediul unui exemplu reprezentativ, lipsa de avertizare a consumatorilor privind faptul că posibilele fluctuaţii ale ratei de schimb valutar ar putea afecta suma ce trebuie plătită de către aceştia, lipsa avertizărilor privind riscurile specifice asociate contractelor de credit în special cu privire la variaţia indicelui de referinţă şi fluctuaţia veniturilor proprii etc.

    Printre altele, documentul citat mai arată că, la unele bănci, "în cadrul paginilor web s-a constatat menţionarea în cadrul prezentării produselor la sectiunea «Comisioane» a comisionului de rambursare anticipată cu valoare zero (0%) sub forma: "Comision de rambursare anticipată: 0%», precum şi în cadrul flyerului transmis de către Bancă, deşi neperceperea comisionului este legiferată de prevederile art. 68 lit. c) din OUG 50/2010, dobânda fiind variabilă".

    Comunicatul precizează: "Conform prevederilor Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii, Anexa I, punctul I. 10: «Prezentarea drepturilor oferite consumatorilor prin lege ca o caracteristică distinctă a ofertei comerciantului constituie practică comercială incorectă»".

    ANPC subliniază că practica utilizată de bănci deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esenţial comportamentul economic al consumatorilor, aceştia fiind determinaţi "să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o".

    Vasilescu, BNR: "O reclamă trebuie să fie limpede, clară, atractivă, să aibă informaţii şi un conţinut educaţional vădit"

    Ziarul BURSA a scris în urmă cu aproape un an şi jumătate despre unele spoturi publicitare ale băncilor ce ridicau semne de întrebare.

    "Da, poţi. Pe loc", "Miau tot ce vreau" sau "Alege creditul (...) şi poţi câştiga o vacanţă în 2 în Cracovia", "Fără adeverinţă, fără vorbă lungă, vii şi pleci cu banii-n pungă" erau câteva dintre sloganurile campaniilor publicitare pe care unele bănci de la noi le derulau la vremea respectivă.

    În opinia celor avizaţi, instituţiile de credit nu ar trebui să poată rula o reclamă la radio, de exemplu - unde nu se văd cele două rânduleţe fine marcate cu o steluţă şi care apar, preţ de o secundă, pe TV sau în online la finalul spotului publicitar - fără să anunţe care sunt preţul şi condiţiile pentru acordarea respectivelor împrumuturi.

    Ceea ce reiese din unele reclame, controversate de altfel, pe care anumite bănci le fac la creditele de nevoi personale, este că acestea se adresează celor mai puţin educaţi oameni. Pare că anumite bănci fac un etalon din această categorie de persoane. Cel mai elocvent exemplu este campania de anul trecut a ING Bank "Da, poţi", unde apar diverse personaje care nu fac dovada unei minime culturi, considerând, printre altele, că "meloman înseamnă să iubeşti mierea".

    Reprezentanţii ING Bank au spus, atunci, conform unei publicaţii online, că reclama băncii cu sloganul "Da, poţi" se adresează oricărei persoane, bancarizate sau nu, care are un venit şi care îşi poate permite să ia un credit în mod responsabil.

    Aşadar, o primă condiţie este ca potenţialul client să aibă un venit, ceea ce nu se menţiona în reclamă. Sursele citate ne-au spus, anul trecut, că este vorba despre "o campanie comercială", iar condiţiile complete privind produsele sunt disponibile atât în ING Office, cât şi pe site-ul băncii.

    Adrian Vasilescu, consultant de strategie în cadrul BNR, ne-a explicat, la vremea respectivă: "O reclamă trebuie să fie limpede, clară, atractivă, să aibă informaţii şi un conţinut educaţional vădit".

    Orice reclamă din piaţă - fie ea la alimente, la mobilă, la automobile sau la produse bancare -, în condiţiile în care ţara noastră are un deficit adânc de educaţie financiară, trebuie să aibă un mare rol în educaţia financiară, este de părere Adrian Vasilescu.

    Băncile trebuie să vândă încredere, nu profit, consideră Laura Răduţ, şef serviciu Armonizare Europeană în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). Domnia sa a spus, anul trecut, într-o conferinţă de profil, adresându-se băncilor: "Când faceţi o reclamă, nu vă gândiţi să atrageţi consumatorul, în ideea că «vede el după aceea ce are de făcut», ci explicaţi-i de la început foarte corect despre ce este vorba!

    Dacă vindem un produs de genul «credit cu dobândă zero», dar ulterior vedem că dobânda zero se aplică doar la anumite magazine partenere, iar la bancomat aceasta este foarte mare, amândoi partenerii vor avea probleme - consumatorii vor observa că au costuri mai mari decât cele prezentate, iar băncile se vor afla în situaţia ca ratele să nu mai fie plătite".

    Cum este reglementată publicitatea bancară

    Directiva 17/2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor, care a fost transpusă şi la noi, reglementează modul în care băncile îşi promovează produsele după cum urmează: "Toate materialele publicitare şi de promovare privind contractele de credit trebuie să fie corecte, clare şi să nu fie susceptibile de a induce în eroare. Este interzisă utilizarea unor formulări care pot crea aşteptări neîntemeiate din partea consumatorului în ceea ce priveşte disponibilitatea sau costul unui credit. (...) Orice formă de publicitate referitoare la contractele de credit trebuie să cuprindă informaţii standard în conformitate cu prezentul articol".

    Conform legii, informaţiile standard indică următoarele:

    a) identitatea creditorului sau, după caz, a intermediarului de credite;

    b) dacă este cazul, faptul că respectivul contract de credit va fi garantat fie printr-o ipotecă asupra unui bun imobil, fie printr-un alt drept legat de un bun imobil;

    c) rata dobânzii, indicând dacă este fixă sau variabilă sau o combinaţie a amândurora, împreună cu informaţii privind toate costurile incluse în costul total al creditului pentru consumator;

    d) valoarea totală a creditului;

    e) valoarea DAE;

    f) durata contractului de credit;

    g) valoarea ratelor;

    h) valoarea totală plătibilă de către consumator;

    i) numărul ratelor;

    j) avertizarea consumatorului asupra faptului că posibilele fluctuaţii ale ratei de schimb valutar ar putea afecta suma care trebuie plătită de consumator. (...)

    În orice formă de publicitate, informaţiile enumerate (...) sunt scrise în mod clar, concis, vizibil şi uşor de citit, în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime, sau clar audibile, după caz, în funcţie de suportul utilizat pentru publicitate. (...)

    În orice formă de publicitate, creditorii includ o avertizare concisă şi proporţionată privind riscurile specifice asociate contractelor de credit. Creditorii avertizează în special cu privire la variaţia indicelui de referinţă, la fluctuaţia veniturilor proprii şi la riscul valutar pentru creditele acordate în valută, acestea putând conduce la afectarea posibilităţii de plată".

    Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, la capitolul privind practicile înşelătoare, subliniază că este publicitate mascată "utilizarea unui context editorial în mass-media, în vederea promovării unui produs pentru a cărui reclamă comerciantul a plătit, fără însă ca aceasta să se precizeze clar fie în cuprins, fie prin imagini sau sunete uşor de identificat de către consumator".

    Opinia Cititorului ( 14 )

    1. Din partea Bnr-ului si Arb-ului.

      Brd avea/are o reclama cu 6,4% dobanda credit de nevoi personale iar cand ajungi la ei iti spun ca nu te incadrezi acolo doar la dobanda de 10%.

      E reclama mincinoasa Anpc? 

      1. Scrie mic pe afis dae e spre 10

      Mă întreb și eu cum ar putea fi promovat un produs de credit prin sunete ușor de identificat de către consumator. Zgomotul banilor? Sau soneria de la ușă cînd suna executorul să-ți ia casa? Articolul este OK, , legea e aiurea...

      spuneti-mi si mie daca exista un singur spot , ghid , pliant , etc care sa nu prezinte in mod mincinos un produs bancar sau nebancar , prin omisiune macar !!stiinta marketingului este de a duce cu presul

      1. ....sa le dea amenda la TOTI care fac reclama...iar bani colectati sa-i "bage" la Bugetul Guvernului. ..Prin asta cred ca da faliment si TV

      de ex citesti un titlu de articol , o stire anuntata ca fiind nemaipomenita si cind colo , ce sa vezi ,un fis , un rahat.asa ca bancheri , ziaristi , comercianti toti daca pot sa ti-o traga o fac fara sa clipeasca.iar cind ti-ai primit-o strigi :HOTII

      Dl Vasilescu o fi vazut reclama aia cu miau , miau ? :))) Si altele .Pline de educatie :))

      Problema e ca daca fac reclama educativa doar putini o mai pricep pt ca nivelul educatiei e scazut , analfabetism functional , etc Atunci o fac simpla cu ingrediente de baza adica nevoi , lacomie , simplu,rapid ,etc

      Nici in al 12-lea ceas!

      1. Daca te prind negi...

        Limbajul lor e urmatorul: 

        Nu am facut nimic ilegal 

        Continua sa nege si merg cu negarea pana cand .... avand toate probele in fata nu mai raspund.  

        Pentru o intarziere de cativa lei mi-au sunat tatal si sotia si i-au amenintat. Mizerabili! 

        In formularul semnat cu ei se spune clar ca nu au voie sa divulge nimanui informatii despre contul clientului.  

        In formular sunt datele mele de contact-ce fac profesionistii? 

        Isi bat joc de lege si reguli si suna la intamplare  

        Rusine  

        Rusine  

        Rusine

        Nici secretul bancar nu mai este ce a fost.

        De unde au avut nr parintilor?

        Sunt giranti?

        Bancile, curieri divulga nr de tel fara probleme, cine sa ii opreasca, legea? 

      Subsemnatul, RADIVOICOVICI DANIEL MARIUS, cu domiciliul in Galati, strada Victor Vilcovici, nr.22, bl. M6, ap.26, tel.0742392809, va aduc la cunostinta urmatoarea situatie pe care nu o inteleg si va cer ajutorul.

      Sunt girant ipotecar pentru numitul Grigore Valeriu Mircea, salariat Medicina Legala Galati. acesta din cauza taierilor salariale a avut o perioada probleme in a-si onora contractul. In prezent i se retin ratele pe statul de plata dar nu cunosc amanunte de ce BRD Galati nu a dorit sa-l ajute in a depasi momentul punand conditii greu de indeplinit. Inca o casa ipotecata sau 10.000 euro pentru o noua refinantare pe motiv ca pretul caselor a scazut. Casa mamei acestuia a fost scoasa la licitatie si vanduta iar in data de 12 mai fiind stabilit termen pentru apartamentul meu mostenire de la tatal meu.Eu am girat sa ajut NU sa ajung in strada. Nu mi s-a explicat implicatiile gestului meu, mai mult am fost linistit de catre salariate BRD Galati in sensul caci la cum evolueaza pretul caselor in 5 ani de zile imi scot casa de sub ipoteca.

      VACUAT CU PROCES PE ROL-ARTICOLUL 1 din Protocolul nr.1 la Convenție

      Protecţia proprietăţii 

      Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. 

      Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.RADIVOICOVICI DANIEL MARIUS...ma judec si intarzie cu expertiza...deoarece au fost efectuate plati si NU apar banii

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    danescu.ro
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    18 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9755
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
    Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb