Copilul... copaia... zoaiele

În cazul de faţă, copilul este "democraţia reprezentativă". Împotriva lui, un cor entuziast de voci contestatare se ridică astăzi: să aruncăm odată şi odată copilul acesta nevrednic din copaie. Motivul? Foarte clar, evident: a murdărit apa cea curată în care era scăldat! Oricine murdăreşte mediul în care trăieşte este el însuşi murdar, nu-i aşa? Altfel, de unde ar proveni zoaiele! Iar, dacă este murdar, va să zică, nu este curat, ori noi vrem un copil curat, ne-am săturat de murdăriile ăstuia, care ne murdăreşte şi pe noi! Democraţia reprezentativă i-a adus la putere pe Hitler şi pe nenumăraţi alţi "idioţi"; aduce la putere, ori permite folosirea puterii publice de către clicile cleptocratice, permite funcţionarea instituţiilor publice, de stat, sub forma unor abia deghizate oligarhii a "funcţionarilor" sau a "împuterniciţilor autorităţilor publice", mai rău, încă, face posibilă chiar instaurarea unor kakocraţii, dominaţia instituţionalizată şi legitimată de regulile democraţiei a "Răului încarnat". Orice pare mai bun decît un sistem care permite asemenea orori!

Într-o primă instanţă, să observăm faptul că "vina" pentru "păcatele" democraţiei reprezentative a fost pusă, de la vechii greci şi pînă astăzi, în două "coşuri". Primul conţine argumentele care se referă la "calităţile poporului", iar celălalt, argumente care ţin de "deficienţele sistemului". Aşadar, primul răspuns la întrebarea "De ce nu funcţionează sau de ce dă rateuri atît de mari democraţia reprezentativă?" ţine de calităţile, respectiv defectele de comportament, educaţie, cultură civică etc. ale celor care folosesc acest sistem. Cînd vine vorba despre "popor", vechii greci au introdus o diferenţiere radicală, cea dintre demos şi ochlos. Poporul "bun", format din cetăţeni responsabili, capabili şi chemaţi să participe la deciziile esenţiale privind organizarea şi funcţionarea cetăţii, şi poporul "rău", plebea, mulţimea, masa informă şi incapabilă de a participa raţional la guvernare, mob-ul. Pe scurt, pentru creatorii ei, lăsată pe mîna cui nu trebuie, democraţia reprezentativă este sortită să eşueze; dimpotrivă, folosită de cei ce ştiu şi sunt capabili să îi folosească virtuţile, ea este instrumentul util şi necesar pentru gestiunea treburilor publice; oricum, unul mai bun decît oligarhia. Sau, cum pretinde Churchill, unul rău, dar mai bun decît oricare altul! Cu diferite variaţii de discurs şi de cadru ideologic, acest tip de argument este folosit pînă astăzi pentru a "explica" derapajele majore ale democraţiilor reprezentative, cum ar fi cazul ajungerii la putere pe calea alegerilor a lui Adolf Hitler. Nu poporul german l-a ales, este argumentul post-factum, ci doar o parte (nici măcar majoritatea) a ceea ce fusese transformat de maşinăria propagandei partidului naţional-socialist într-o masă "idiotizată", al cărei simţ critic fusese suspendat, dacă nu chiar ablatizat, dornică să creadă în fantasmele ideologiei naţional-socialiste pentru a-şi salva condiţia socială grav deteriorată, pentru a-şi recîştiga stima de sine şi credinţa apartenenţei la un mare proiect social, la aventura istorică a unei "mari naţiuni", chemată de destin şi de fuhrerul ei să reorganizeze din temelii lumea; desigur pentru propriul ei bine!!! "Argumentul" lui Brucan privind dificultăţile de decenii ale instaurării şi funcţionării unei democraţii funcţionale în România, "stupid people", face parte din aceeaşi categorie. Drept este, nu el a inventat termenul, cum crede mai tot românul, ci mult înainte, un secol şi jumătate, Walter Baghehot, cel care, între altele, a îndrăznit să publice, la 1872, o carte intitulată "Fizică şi Politică" şi a transformat "The Economist" în ceea ce încă mai este şi astăzi, publicaţia prin excelenţă care face puntea între economie şi politică, pentru cine vrea să înţeleagă corelaţiile celor două domenii şi influenţa lor asupra dinamicii societăţilor moderne. Din această perspectivă, soluţia pentru a avea o democraţie reprezentativă performantă este să lucrăm asupra "poporului", să creştem gradul său de cunoaştere, înţelegere şi conştienţă în domeniul mecanismelor şi al cerinţelor funcţionării optime a democraţiei reprezentative. Să împiedicăm transformarea, ori decăderea demosului în ochlos! Reciproc, dacă societatea dezlănţuie forţe care acţionează pentru reducerea spiritului critic al cetăţeanului, pentru dezangajarea faţă de problemele vieţii publice în general şi ale politicii, democraţiei, în special, dacă cetăţenii-alegători sunt trataţi şi transformaţi cu bună ştiinţă de rechinii puterii, în "publicuri" şi mob-uri, atunci, desigur şansele apariţiei, ori ale menţinerii unui regim democratic autentic scad dramatic, adică exact ceea ce se întîmplă în societăţile post-moderne de astăzi, cu precădere în periferia sistemului, cum este cazul cît se poate de elocvent al României.

Cel de-al doilea coş conţine argumentele de tip meliorist, care pleacă de la premisa că nici un sistem de guvernare nu poate fi conceput şi pus în operă în stare de perfecţiune, fie şi pentru simplul motiv că el operează în condiţii istorice şi sociale, atît de diferite, de la o societate la alta şi de la un moment istoric la altul. Pe cale de consecinţă, avem un sistem bun, dar care trebuie mereu întreţinut şi făcut încă şi mai bun! Adevărul este că în ultimii 50 de ani, societăţile din nucleul democraţiilor occidentale au făcut foarte puţin, mai nimic!, pentru a se asigura că sistemele lor democratice sunt capabile să facă faţă cerinţelor şi schimbărilor sociale dramatice intervenite în acest interval. În afara schimbării sistemelor electorale, făcute mai ales din perspectiva asigurării unui cîştig mai mare pentru una sau alta din formaţiunile politice competitoare, marile democraţii occidentale au uzat şi pe alocuri abuzat mecanismele existente ale democraţiei, mulţumindu-se cu iluzia că, dacă sistemul electoral funcţionează, atunci şi democraţia, în ansamblul ei, funcţionează relativ mulţumitor. O iluzie care, sub presiunea uriaşă a schimbărilor dramatice angrenate de ştiinţă, tehnologie şi globalizarea proceselor economico-sociale, este pe cale să precipite falimentul "democraţiilor reprezentative". Din această perspectivă, democraţia poate fi concepută ca "o platformă de guvernare", prin analogie, spre exemplu, cu "platforme de mişcare în spaţiu", categorie generică în care pot fi incluse atît targa trasă de un om sau de un animal de povară, roaba sau căruţul, cît şi un vehicul spaţial. Diferenţa ţine doar de calitatea/complexitatea soluţiilor care asigură forţa motrice, sistemele de direcţionare şi control asupra deplasării, de condiţiile de performaţă pe unitatea de timp/spaţiu/sarcină şi de siguranţă. În acelaşi mod, "democraţia" ca platformă de guvernare poate fi un sistem de complexitatea şi performanţa căruţei, sau a unui vehicul anti-gravitaţional. Nimic nu ne împiedică să inventăm, să testăm, să patentăm şi să folosim soluţii "tehnologice" radical noi, pentru a asigura salturile de performanţă de care sistemul are nevoie, conform noilor nevoi şi cerinţe ale societăţilor din acest secol şi nu să le lăsăm la nivelul celor din secolul al XVIII-lea, cînd democraţiile încep să remodeleze semnificativ spaţiul politic al civilizaţiei occidentale.

Cum ştim dacă un sistem de guvernare de tip democratic, în starea dată la un moment anume al istoriei, este bun sau nu? Tot anticii ne-au lăsat criteriul absolut, chiar dacă nu este necesarmente singurul necesar pentru o bună evaluare: măsura în care guvernarea promovează, apără, asigură realizarea obiectivelor, cerinţelor, nevoilor, cetăţii (binele public), iar nu doar, ori în special, pe cele ale unora dintre cetăţenii ei, ale unor grupuri, într-un fel sau altul privilegiate în raport cu restul cetăţii.

Morala fabulei este cît se poate de simplă: înainte de a ne grăbi să aruncăm copilul din copaie, odată cu zoaiele, pentru că ne-am săturat de murdăria lui, poate că ar fi mai înţelept să înţelegem şi să acceptăm faptul că esenţa întregului exerciţiu nu este ce, cît şi pe cine aruncăm, ci să avem un copil curat! Pe cale de consecinţă, pruncul trebuie spălat, de asta depinde sănătatea lui! iar acest proces produce cu necesitate reziduuri (murdărie!), pentru care trebuie să inventăm soluţii de tratare, astfel încît, atunci cînd le aruncăm, să nu ne murdărim nici noi, nici ograda!!!