Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică

Stelian Bădescu
Internaţional / 12 februarie 2017

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică, a anunţat ministerul sud-coreean al Apărării, care a precizat că este vorba de o "provocare"ce vizează să testeze administraţia preşedintelui american, Donald Trump, informează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit acestuia, racheta a fost lansată în jurul orei locale 07.55, duminică (22.55 GMT sâmbătă), de la baza aeriană Banghyeon, situată în vestul Coreii de Nord, şi s-a îndreptat spre est, în direcţia Mării Japoniei (denumită de sud-coreeni Marea de Est - n.r.).

Racheta a parcurs circa 500 de kilometri, iar apoi a căzut în mare, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.

"Tipul exact al acestei rachete balistice trebuie încă să fie determinat", a adăugat el.

Agenţia de presă Yonhap scrie că armata Coreii de Sud apreciază că Phenianul ar fi putut testa o rachetă cu rază medie de acţiune Musudan.

Pentru Ministerul Apărării de la Seul, tirul de duminică "vizează să atragă atenţia mondială spre Coreea de Nord, evidenţiind capacităţile sale nucleare şi în domeniul rachetelor".

Acesta este primul tir cu rachetă balistică efectuat de regimul nord-coreean după alegerea lui Donald Trump la preşedinţia SUA.

În octombrie 2016, Coreea de Nord a lansat în două rânduri rachete Musudan de la aceeaşi bază aeriană.

Totodată, potrivit agenţiei Reuters, surse militare americane şi sud-coreene au precizat că racheta de duminică nu pare să fie o rachetă balistică intercontinentală (ICBM), dată fiind distanţa parcursă.

Preşedintele Donald Trump a fost informat asupra lansării de rachetă, iar Casa Albă continuă să monitorizeze situaţia, a spus un oficial al Casei Albe.

Armata SUA a confirmat că a detectat un test cu rachetă al Coreii de Nord şi evaluează lansarea, conform declaraţiei, de la Washington, a unui oficial al Apărării.

"Testul de lansare a unei rachete balistice de către Coreea de Nord este o provocare care violează în mod flagrant din nou rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU", a subliniat Statul Major Inter-Arme de la Seul, citat de agenţia EFE.

Testul a avut loc în timpul vizitei premierului japonez, Shinzo Abe, în Statele Unite, unde s-a întâlnit vineri cu preşedintele american, Donald Trump, care a promis întărirea alianţei de apărare în faţa ameninţărilor Coreii de Nord.

După cum a informat guvernul japonez, citat de EFE, racheta a căzut în afara zonei economice exclusive a Japoniei şi nu a provocat daune, însă Tokyo a decis să protesteze oficial faţă de Phenian pentru lansarea efectuată.

Pentru moment, media nord-coreeană nu a confirmat lansarea, ceea ce face de obicei când încercarea a fost una de succes, mai notează EFE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8217
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2862
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0012
Gram de aur (XAU)Gram de aur411.4200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb