Coreea de Sud declanşează o anchetă privind posibile încălcări ale acordului de liber schimb cu SUA

M.B.
Internaţional / 25 martie

Coreea de Sud declanşează o anchetă privind posibile încălcări ale acordului de liber schimb cu SUA

Serviciul Vamal din Coreea de Sud a anunţat marţi lansarea unei anchete speciale care vizează potenţiale încălcări ale acordului de liber schimb cu Statele Unite, în special în ceea ce priveşte marcarea eronată a ţării de origine, relatează Reuters.

Autorităţile sud-coreene vor investiga produsele exportate către SUA pentru a detecta posibile fraude legate de etichetarea provenienţei. Măsura vine în contextul în care administraţia preşedintelui Donald Trump se pregăteşte să impună taxe vamale mai ridicate, reluând politica de presiune asupra partenerilor comerciali.

"Luăm măsuri preventive pentru a proteja companiile locale, deoarece există îngrijorări, bazate pe experienţele din primul mandat al preşedintelui Trump, că verificările din partea SUA ar putea deveni mai stricte după impunerea unor taxe vamale mai ridicate", a declarat un purtător de cuvânt al KCS (Korea Customs Service).

Serviciul Vamal a precizat că produsele considerate cu risc ridicat - precum cele aflate deja sub incidenţa taxelor antidumping sau monitorizate atent de autorităţile americane - vor fi verificate riguros. În cazul în care se descoperă practici ilegale, companiile implicate riscă sancţiuni severe, potrivit aceleiaşi surse.

Coreea de Sud este una dintre cele trei ţări din regiunea Asia-Pacific care beneficiază de un acord de liber schimb cu Statele Unite, pact care presupune eliminarea aproape completă a tarifelor vamale între cele două economii.

Administraţia Trump a anunţat că până la 2 aprilie va stabili un nou set de tarife reciproce aplicate principalilor parteneri comerciali ai SUA, după ce a impus deja taxe mari asupra importurilor din China, Canada şi Mexic, acuzându-le de încălcarea termenilor din acordurile comerciale bilaterale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3806
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3588
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8128
Gram de aur (XAU)Gram de aur465.3330

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb