CORESPONDENŢĂ DE LA PARIS Grupul Peugeot nu va crea o marcă low cost

MIREL SCHERER
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 mai 2014

Grupul Peugeot nu va crea o marcă low cost

Carlos Tavares, noul şef al grupului PSA, nu este atras de experienţa Dacia a concurentului său Renault, cel puţin pentru perioada imediat următoare, potrivit recentei sale audieri de către Comisia economică a Adunării Naţionale franceze.

"Nu vom crea nici o marcă low cost", a insistat responsabilul grupului Peugeot-Citroën, dezvăluind deputaţilor francezi din Comisie unele elemente ale strategiei sale pentru anii care vor veni: "Crearea unei asemenea mărci nu este utilă pentru grupul auto pe care îl conduc".

Carlos Tavares, care a preluat conducerea PSA la 1 aprilie 2014, consideră că primul obiectiv al său este de a ameliora marjele importante ale grupului PSA înainte de a aborda subiectul «low cost», atât de profitabil pentru Renault (graţie fie spus, aceluiaşi... Carlos Tavares, fostul director general al Renault!).

"Strategia noastră trebuie să aibă ca obiectiv principal o diferenţiere reală între diferitele mărci pe care le avem", a explicat Carlos Tavares.

Exemplul mărcii DS comercializate de Citroën şi care cunoaşte un succes important pe piaţa europeană constituie simbolul acestei noi orientări impuse de către noua echipă de conducere. DS va fi, astfel, simbolul luxului şi al rafinamentului francez în domeniul construcţiei de maşini. "Peugeot va alia rigoarea tehnologică excepţională cu eleganţa şi calitatea, în timp ce Citroën va fi o marcă de confort, de inovaţie în design şi utilă", precizează Carlos Tavares. Patronul PSA a fost explicit şi în ceea ce priveşte evoluţia comercială a firmei sale. "Obiectivul nostru este de a vinde 50% din maşinile produse în afara Franţei, şi mai ales în China, ca şi în restul Asiei, o zonă unde creşterea pieţei automobile este estimată la 60% până în 2020", indică responsabilul PSA.

Grupul francez are acum mijloacele financiare pentru a atinge aceste obiective. Astfel, mărirea capitalului său printr-o subscripţie publică a fost încununată de succes: firma a «recoltat» suma de 1,953 miliarde de euro. O operaţie subscrisă cu 145%, ceea ce arată că PSA este pe cale de a recâştiga încrederea investitorilor. Ea completează mărirea de capital de 1,048 miliarde de euro care a fost realizată luna trecută graţie investiţiei grupului chinez Dongfeng şi a statului francez, care au devenit fiecare acţionari cu 14% din totalul acţiunilor.

Familia Peugeot, care era majoritară, deţine şi ea 14% din acţiuni. "Mărirea capitalului este desigur necesară, dar nu şi suficientă ", a explicat Carlos Tavares cu ocazia audierii sale de către deputaţii francezi, adăugând: «Ea trebuie să fie însoţită de o redresare economică a firmei. Altfel, suma primită de la investitori se va epuiza şi ne vom găsi în aceeaşi situaţie ca cea anterioară".

Prima sa prioritate este de a introduce în grupul PSA o «cultură a profitului», unul din punctele principale ale planului strategic «Back in the Race» dezvăluit la jumătatea lunii aprilie. Carlos Tavares a precizat, de asemenea, că strategia grupului în ceea ce priveşte automobilele electrice nu este încă adoptată şi a propus ca o comisie de experţi independenţi să reflecteze asupra acestui aspect (care este foarte sensibil în rândul deputaţilor francezi), dar şi asupra folosirii motoarelor Diesel. "În legătură cu automobilele electrice, vom decide în următoarele douăsprezece luni dacă vom continua partenariatul cu Mitsubishi", a explicat Carlos Tavares. PSA nu a decis încă dacă va crea automobile electrice singur sau în partenariat, nici unde vor fi ele fabricate. "Puterea monedei chineze pe piaţa financiară constituie un element important în arbitrajele ce vor fi făcute între diferitele opţiuni", a continuat specialistul francez.

Cu această ocazie, el a anunţat şi alte decizii importante. De exemplu, prioritatea ce va fi dată motorului hybrid-Diesel şi hotărârea de a se fabrica un motor hybrid-benzină. În ceea ce priveşte motorul inovant HybridAir, Carlos Tavares a spus că are nevoie de câteva săptămâni de reflecţie ca să decidă dacă el va fi comercializat sau nu. "Vom decide în iunie când vom şti dacă HybridAir este suficient de matur din punct de vedere tehnic şi dacă este un element important faţă de concurenţii noştri, fiind mai performant decât cele propuse pe piaţă.".

Specialiştii consideră însă că sunt şanse mari ca acest motor să fie comercializat, deoarece Dongfeng este foarte interesat de această inovaţie. "Rămâne însă să fie definită perioada de introducere pe piaţă şi mai ales, să fie limitate... cheltuielile necesare", a încheiat Carlos Tavares.

Notă:

Redactor şef al jurnalului web de noutăţi tehnologice şi industriale Fabrication Mécanique (http://fabricationmecanique.wordpress.com), Mirel Scherer este absolvent al Institutului Politehnic din Bucureşti. Ziarist din 1981 în presa tehnică din Franţa, el a fost redactor şef adjunct al revistei Industrie et Technologies şi "grand Reporter" la importantul săptămânal economic şi industrial L'Usine Nouvelle. Specialist în informatica industrială, automatisme industriale şi echipamente de producţie, el a fost distins de mai multe ori cu Trofeul celui mai bun jurnalist, acordat de Clubul presei informatice din Franţa.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb