CORESPONDENŢĂ DIN TIRANA Albania - tărâmul lui Skenderbeg, mângâiat de Adriatica

Albania reprezintă una dintre noile destinaţii turistice pentru români, mai ales de când compania WizzAir a pus la dispoziţie cursa directă Otopeni-Tirana. Fosta ţară comunistă, unde regimul lui Enver Hoxha a fost mult mai dur decât cel din România (în Albania comuniştii au distrus toate bisericile şi moscheile, singurul lăcaş de cult nedărâmat fiind cel situat în piaţa Skenderbeg din centrul Tiranei, o moschee ce datează din secolul al XV-lea), se află în plină dezvoltare, atât din punct de vedere al infrastructurii rutiere, cât şi din punct de vedere al infrastructurii turistice, toate proiectele demarate având un singur scop: punerea în evidenţă a principalelor obiective turistice şi facilitarea accesului turiştilor către acestea.

Capitala Tirana se află în centrul acestui proces de dezvoltare, iar noile clădiri caută să creeze un ansamblu arhitectural care îmbină tradiţia albaneză cu modernitatea. Pornind de la complexul Arenei Naţionale, unde dispută partidele de fotbal de pe teren propriu naţionala Albaniei şi până la complexele rezidenţiale aflate în construcţie la marginea oraşului, Tirana se prezintă în faţa turiştilor ca un oraş plin de culoare, vibrant şi care are pentru fiecare ceva de oferit.

În preajma Arenei Naţionale, se află prima universitate din Albania, iar bulevardul care porneşte din dreptul acesteia constituie coloana vertebrală a oraşului. În imediata apropiere se află aşa-numita Piramidă din Tirana, care la origine a fost un mausoleu ridicat pe vremea regimului comunist pentru a cinsti memoria lui Enver Hoxha, potrivit informaţiilor oferite de ghidul nostru Chris Dotbiba.

Chris Dotbiba a precizat: "La moartea dictatorului Enver Hoxha, membrii Partidului Comunist au decis construirea acestui mausoleu pentru a-l onora pe fostul secretar general. Ceea ce vedeţi însă acum nu este construcţia iniţială, ci o modernizare, o renovare a piramidei. La început nu existau scările actuale, ci doar pantele pe care copiii alergau foarte repede până în vârful piramidei, după care coborau la fel de repede. A fost o întreagă dezbatere cu privire la această construcţie, dacă trebuie demolată sau nu, dar a fost păstrată, renovată şi întreaga zonă a fost reorganizată cu terase, restaurante, iar în locul respectiv au loc concerte ale unor trupe albaneze cunoscute".

Zona din apropierea piramidei, înspre mallul Toptani, este una pietonală, cu restaurante şi terase, unde turiştii se pot opri pentru a se răcori în zilele caniculare de vară, dar şi pentru a servi diferite mâncăruri tradiţionale. În această zonă pietonală, se găsesc mai multe magazine cu produse tradiţionale, care prin varietatea lor de culori vii te îndeamnă să alegi un suvenir pentru a-l duce acasă sau pentru a-l oferi cadou cuiva din familie ori vreunei prieten drag. Tot în această zonă, peste drum de mallul Toptani se află cetatea Tirana, care a fost ridicată peste o fostă construcţie bizantină ce datează din anul 1300. Cunoscută oficial ca Cetatea lui Justinian, a jucat întotdeauna un rol important la răscrucea rutelor comerciale care se întâlneau la Tirana. Astăzi se mai păstrează doar rămăşiţele zidurilor de apărare, iar incinta a fost transformată într-o versiune modernă a bazarului tradiţional, cu numeroase restaurante care servesc preparate din bucătăria locală şi internaţională, precum şi magazine de suveniruri.

Nucleul Tiranei este însă Piaţa Skenderbeg (Skanderbeg), în preajma căreia se află mai multe clădiri guvernamentale, dar şi edificii emblematice cum sunt Muzeul Naţional de Istorie, Opera, Moscheea Et'hem Bey, Turnul cu Ceas, dar şi catedrala ortodoxă. În aceeaşi zonă, înspre mallul Toptani se află noua piaţă - Pazari I Ri, care a fost construită pe locul fostului bazar din Tirana şi unde, pe lângă legumele şi fructele care se găsesc de obicei în piaţă, negustorii vând şi obiecte tradiţionale şi diferite antichităţi pentru turişti. În jurul pieţei se află mai multe restaurante, unde se pot servi diferite bucate tradiţionale.

Tirana este însă încă marcată de istoria comunistă, pe care oamenii din această ţară nu vor să o mai repete. Iar pentru ca ororile comunismului să nu fie uitate în centrul oraşului au fost amenajate două locaţii Bunk'Art 1 şi Bunk'Art 2, ambele amplasate în interiorul unor buncăre antiatomice subterane, construite în vremea dictatorului Enver Hoxha.

Se pare că fostul dictator avea o adevărată psihoză în perioada Războiului Rece şi, de teama de a nu fi atacat pe de o parte de americani cu blocul de vest şi, pe de alta, de sovietici, a construit în doar 8 ani peste 173.000 de buncăre antiatomice şi a instruit populaţia pentru a gestiona un eventual astfel de atac. Planul era să construiască peste 221.000 de buncăre, câte unul la 11 locuitori.

Bunk'Art 1 a fost proiectat ca adăpost chiar pentru Enver Hoxha şi pentru cei mai importanţi aliaţi ai săi. Are 5 niveluri şi peste o sută de camere, dintre care unele păstrate în forma originală, cum ar fi camera şi biroul lui Hoxha. Din păcate, nu am vizitat această locaţie, dar am fost în Bunk'Art 2 care se află chiar în centrul Tiranei, lângă Piaţa Skanderbeg, şi ce redă istoria înfiinţării Ministerului de Interne din Albania, dar şi a fostei Securităţi (Sigurimi) din ţara respectivă, cu detaliile aferente despre activitatea acesteia, inclusiv despre modul de întocmire a dosarelor celor vizaţi de organul de represiune al fostului stat comunist.

• Cetatea lui Skanderbeg, eroul Albaniei

Periplul nostru prin Albania a continuat în localitatea Kruje, care datează încă din Evul Mediu şi se află amplasată pe un versant stâncos. Kruje este una dintre cele mai importante localităţi din punct de vedere istoric ale ţării. Astfel, în preajma epocii romane, zona a prosperat sub conducerea aşa-numiţilor Albani. Mai târziu, în Evul Mediu, Kruje a devenit prima capitală a statului albanez. Oraşul a câştigat o importanţă reală în secolul al XV-lea, când a fost centrul rezistenţei albaneze (condusă de eroul naţional Skanderbeg) în timpul invaziei otomane. De altfel, fosta cetate a lui Skanderbeg, transformată în muzeu, domină întreagă zonă şi pentru a ajunge la ea trebuie mai întâi să treci prin vechiul bazar otoman unde meşteşugarii au la vânzare diferite obiecte tradiţionale cum ar fi covoare ţesute, botoşi de lână, instrumente muzicale, cuşma tradiţională albaneză - qeleshe, pe care o poartă bărbaţii, diferite statuete cu Skanderbeg şi multe drapele ale ţării lor. În final, după ce treci de poarta cetăţii, ajungi la Muzeul de Istorie dedicat lui Skanderbeg. Deşi pare că este veche de câteva secole, clădirea datează din 1982 şi a fost proiectată de fiica lui Enver Hoxha.

Cu toate acestea, în interior se află mai multe obiecte istorice care sunt menite să redea atmosfera ce domina cetatea în vremea lui Skenderbeg, eroul albanez şcolit în armata otomană.

Chris Dotbiba, ghidul nostru ne-a oferit mai multe amănunte: "În perioada 1300-1400, turcii au ajuns pentru prima dată în Albania şi au cucerit-o destul de uşor din cauză că locuitorii acestor meleaguri nu erau uniţi. Cel care avea să se numească Skenderbeg, George Kastrioti, era copilul stăpânului castelului din Kruje, iar otomanii l-au luat prizonier la curtea sultanului pentru a-l controla pe tatăl său. În perioada în care a fost acolo, ei l-au antrenat pe tânărul Kastrioti în domeniul militar şi l-au educat în stilul musulman, astfel încât el a devenit unul din oamenii de încredere ai sultanului. Însă, în momentul în care turcii au decis să atace Serbia, George Kastrioti, care era creştin-ortodox, a ales să îi trădeze pe turci. Cu un corp de 300 de cavaleri albanezi foarte bine instruiţi din punct de vedere militar, Skenderbeg a venit la Kruje, care era condusă de un general otoman. Skenderbeg i-a spus generalului turc că sultanul l-a trimis să preia conducerea cetăţii, iar acesta ştiind că e prietenul sultanului i-a predat fortificaţia de bună-voie. Ulterior, Skenderbeg a unit toţi liderii locali albanezi şi timp de 28 de ani a respins atacurile venite din partea Imperiului Otoman. Steagul de luptă al lui Skenderbeg este drapelul naţional al Albaniei. Datorită victoriilor repurtate în faţa turcilor, George (Gjergji) Kastrioti a fost numit de papa de la Roma drept noul Alexandru, care în turcă se traduce Iskender. De aici, denumirea de Skenderbeg".

Din exponatele din muzeu, am reţinut că Skenderbeg a colaborat în perioada respectivă cu Ioan Hunyadi, nimeni altul decât voievodul transilvănean Iancu de Hunedoara, unul dintre eroii români ai Evului Mediu.

• De la nisipul din Durres, la rezervaţia naturală din insula Sazan

În ceea ce priveşte Evul Mediu, în apropierea Tiranei, la aproximativ 40 kilometri, se află oraşul Durres, situat chiar pe coasta Mării Adriatice. Localitatea este cunoscută încă din antichitate, când aici se afla o importantă cetate bizantină, care era dotată cu cel mai mare amfiteatru din zonă, ce putea primi aproape 20.000 de spectatori.

Ulterior, cetatea a fost disputată de-a lungul secolelor de bulgari, veneţieni - care au construit fortificaţia medievală din apropierea portului -, de nobilii albanezi locali şi de otomani.

Durres se află în plin proces de transformare şi modernizare a infrastructurii. Faleza pietonală din apropierea Adriaticii ar putea să arate, în urma unor lucrări ample de modernizare, precum faleza pietonală din Limassol, Cipru, străjuită de palmieri de o parte şi de cealaltă, o promenadă plină de restaurante şi terase, care să atragă turiştii aflaţi pe plaja lungă din apropiere.

Potrivit ghidului nostru, turismul estival nu este încă dezvoltat în această zonă a Albaniei, ci în sudul ţării, către Patok, Vlora şi Saranda, unde investiţiile în acest domeniu au crescut în ultimii ani şi au dat naştere la resorturi în lagune sau pe malul mării, dar şi la un proiect grandios de marină pentru oraşul Vlora, localitatea în care în anul 1912 s-a semnat Declaraţia de Independenţă a Albaniei faţă de Imperiul Otoman.

Excursia noastră a continuat la Laguna Patok, situată la 50 kilometri sud de Tirana, zonă turistică cu un peisaj spectaculos accentuat de mai multe căsuţe de lemn construite deasupra apei, imagine care aminteşte de celebrele insule din Pacific pline de bungalouri. Cu toate acestea, căsuţele lacustre din Patok nu au doar rolul de a înfrumuseţa zona, ci şi de a satisface papilele gustative ale turiştilor, care pot gusta în interiorul acestora mâncarea tradiţională într-un cadru mirific. Turiştii pot mânca fructe de mare, diferiţi peşti, alge marine, alături de delicioasa pâine de porumb, servită în stil bruschetta. Numele lagunei vine de la cuvântul albanez pate, care înseamnă raţă, pasăre ce domină apele din această regiune. De altfel în lagună sunt 180 de specii de păsări şi 360 de specii de plante, ceea ce crează o biodiversitate greu de întâlnit în alte zone din Europa. Poate doar în delta râului albanez Vjosa, unde există interes din partea investitorilor străini pentru realizarea mai multor resorturi turistice.

Oraşul de coastă Vlora poate fi o alegere ideală pentru cei care au în plan să viziteze atracţiile din zona litoralului albanez, iar plajele frumoase din imediata apropiere aşteaptă turiştii cu condiţii perfecte pentru relaxare. Aici se găsesc două tipuri de plaje: unele formate din nisip, iar altele din pietre, pe insula Sazan din apropiere.

Plajele care aparţin de oraşul Vlora sunt localizate la jumătatea distanţei dintre oraşele Saranda şi Durres. Vlora se află la 150 kilometri distanţă de Tirana şi este un oraş turistic în plină dezvoltare, cel mai important proiect imobiliar aflat în derulare fiind Vlora Marina, care va include mai multe apartamente premium, cu vedere exclusivă la mare, un port cu 438 de dane pentru acostare pe tot parcursul anului pentru iahturi şi super iahturi şi una dintre cele mai lungi promenade. Hotelurile ridicate până acum în Vlora Marina au standarde internaţionale. Două hoteluri de 5* fac parte din lanţuri hoteliere internaţionale, prezente în peste 139 de ţări şi care au peste 8.000 de structuri de cazare.

Cu toate acestea, cel mai important punct de atracţie din Vlora îl reprezintă plajele sălbatice de pe insula Sazan situată în imediata vecinătate şi la care se poate ajunge prin achiziţionarea unei excursii de o zi cu vaporaşul sau unei excursii mai scurte cu şalupa. Sazan este cea mai mare insulă a Albaniei şi a fost în trecut, decenii la rând, zonă de excludere militară, din cauza importanţei sale strategice, ca locaţie situată între strâmtoarea Otranto şi gura golfului Vlora, marcând limita dintre Marea Adriatică şi Marea Ionică. În anul 2010, 2.721,87 hectare din zona marină înconjurătoare a insulei au fost desemnate ca Parcul Marin Karaburun-Sazan. Pe vreme senină, insula Sazan este uneori vizibilă de pe coasta italiană din Salento. Insula a fost deschisă accesului public în iulie 2015 şi are o suprafaţă de 5,7 kilometri pătraţi şi o coastă de 15 kilometri. Pe lângă plajele pitoreşti şi calitatea excepţională a apei de îmbăiere, insula Sazan mai oferă turiştilor şi alte privelişti: peştera piraţilor (cunoscută şi sub denumirea de peştera Haxhi Alia), pe care turiştii o pot vizita doar dacă ajung acolo cu o şalupă, dar şi fostul port militar sovietic, aflat în apropierea golfului Sfântul Nicolae, zonă care în ultima vreme a stârnit interesul familiei Trump pentru realizarea unor locaţii turistice, atât în Sazan, cât şi în delta râului Vjosa, una dintre cele mai săbatice locaţii din Europa.

De altfel, în momentul în care ne-am aflat în fostul port sovietic, în apropiere era ancorat unul dintre cele mai luxoase iahturi din lume, Planet Nine, care valorează 76,5 milioane euro şi a cărui închiriere pentru o săptămână se ridică la 650.000 euro.

Cert este că zona de litoral a Albaniei se află în plină dezvoltare, dezvoltare care, din păcate, este superioară nivelului de investiţii pe care guvernul de la Tirana le face în infrastructura rutieră şi feroviară a ţării.