Cori Grămescu ne învaţă cum să citim etichetele alimentelor cu ochii unui nutriţionist

A.B.
Lifestyle / 11 decembrie 2020

Cori Grămescu ne învaţă cum să citim etichetele alimentelor cu ochii unui nutriţionist

Specialiştii în nutriţie şi medicii recomandă consumul de alimente cât mai naturale şi sănătoase, iar pentru a identifica de pe rafturile magazinelor care sunt alimente potrivite unui stil de viaţă sănătos este extrem de important să ştim să citim corect etichetele acestora. Cori Grămescu, coach de lifestyle şi nutriţie şi fondator yummdiet.com ne învaţă la ce trebuie să fim atenţi atunci când cumpărăm un produs alimentar, transmite un comunicat de presă.

"De multe ori privim vizita la supermarket ca pe o experienţă tentantă sau chiar periculoasa pentru dieta, însă dacă respectăm câteva reguli simple nu avem niciun motiv sa ne batem capul cu asta. Pentru un stil de viaţă sănătos este important ca majoritatea alegerilor alimentare să provină din alimente integrale, neprelucrate: legume, fructe, leguminoase, fasole, peşte sălbatic, carne provenită de la animale crescute la sol sau chiar organică dacă avem ocazia, ouă, produse lactate şi cereale integrale.

Primul sfat pe care îl dau mereu clienţilor mei este să se ducă la cumpărături cu o listă bine stabilită de acasă. O organizare bună ne dă siguranţa că nu vom achiziţiona alimente din impuls şi nu ne vom abate de la principiile noastre alimentare. Acesta este şi motivul pentru care pentru a uşura munca clienţilor mei în cadrul platformei de diete yummdiet.com am dezvoltat o secţiune care cuprinde o listă de cumpărături cu toate alimentele şi gramajul necesar pentru o săptămână a meniului personalizat generat.", a explicat Cori Grămescu, coach de lifestyle şi nutriţie.

Cori Gărmescu ne sfătuieşte ca atunci când cumpărăm alimente procesate şi ambalate să citim întotdeauna eticheta mică de pe spatele produsului şi să acordăm atenţie la 5 aspecte:

1.Lista de ingrediente

"Ingredientele sunt listate în funcţie de cantitatea lor din reţetă, aşa că uitaţi-vă întotdeauna cu atenţie la primele 3-5 ingrediente. Apoi aruncaţi o privire la lungimea listei de ingrediente. Cu cât un aliment este mai prelucrat, cu atât este mai lungă lista de ingrediente. Dacă primele 3-5 ingrediente sunt unele problematice pentru dieta pe care o urmaţi, de exemplu zahăr şi alternative, grăsimi, făină, gluten, sau sună ca o lecţie de chimie, nu cumpăraţi produsul", explică coach-ul de lifestyle şi nutriţie, Cori Grămescu.

2.Porţia de consum

De asemenea, Cori ne spune că un alt aspect important prin care putem evalua calitatea nutriţională a unui produs este dimensiunea porţiei de servire trecută pe etichetă. "Majoritatea produselor alimentare nesănătoase sunt listate cu o porţie ridicol de mică, ceea ce ne dă de multe ori impresia că aceste alimente nu sunt atât de nesănătoase şi bogate în calorii şi drept urmare ne fac să mâncăm cantităţi mari. De exemplu, porţia de servire în cazul chipsurilor este de 25 de grame sau de 12 chipsuri, ori nimeni nu mănâncă doar 12 chipsuri vreodată."

3.Atenţie la cantitatea de grăsimi

Conform coach-ului de lifestyle şi nutriţie, Cori Grămescu, atunci când mergem la cumpărături ar trebui să căutăm produsele care conţin între 3 şi 10 grame de grăsime pentru 100 grame de produs. În ceea ce priveşte grăsimile saturate, alimentele care ar trebui consumate ar trebui să conţină între 1 şi 3,5 grame de grăsimi saturate pentru 100 grame de produs.

4.Atenţie la cantitatea de zahăr

Un produs care conţine mai mult de 22 de grame de zahar sau îndulcitori calorici pentru 100 grame produs are un conţinut ridicat de zaharuri, iar dacă conţine mai puţin de 5 grame de zahăr are un conţinut scăzut de zahăr. "Alegeţi produse care conţin mai puţin de 12 grame de zahăr dacă sunteţi interesat să slăbiţi, menţinând în acelaşi timp un deficit caloric uşor.", ne sfătuieşte Cori Grămescu, fondator yummdiet.com

5.Atenţie şi la cantitatea de sare

"Un produs care conţine mai mult de 1,5 grame de sare are un conţinut ridicat de sare, deci alegeţi alimente care au mai puţin de 1 gram de sare pentru 100 de grame de produs", a completat Cori Grămescu.

Atunci când urmăm o dietă de slăbire este important să alegem alimente bogate în vitamine, minerale, fibre şi care au în acelaşi timp un număr mic de calorii..

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb